Radu Mazăre, aflat în arest preventiv în dosarul în care este acuzat că a luat mită nouă milioane de euro de la firme pe care le-a sprijinit în obţinerea de autorizaţii, a demisionat, vineri, de la conducerea Primăriei Constanţa, transmite corespondentul MEDIAFAX
Ultimele știri de la National1
Miniștrii Guvernului condus de Viorica Dăncilă s-au remarcat prin numeroase gafe – de la greșeli grave
Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării s-a autosesizat, joi, în legătură cu declaraţiile recente făcute de ministrul
Preşedintele Klaus Iohannis a sesizat, joi,CCR referitor la modificarea Legii privind Statutul deputaţilor şi senatorilor, motivând
Cei patru candidaţi pentru funcţia de procuror-şef al DNA vor susţine, joi, interviurile cu ministrul Justiţiei,
Patriarhia Română îndeamnă toate eparhiile sale din ţară şi din străinătate să îi sprijine financiar pe
