La sfarsitul lunii mai 2017 rata somajului inregistrat in judetul Iasi a fost de 4,38%, in scadere fata de luna aprilie cu 0,16 puncte procentuale. Astfel, numarul total al somerilor inregistrati in evidentele Agentiei Judetene pentru Ocuparea Fortei de Munca Iasi (AJOFM) a ajuns la 12.730 iar numarul beneficiarilor de indemnizatie de somaj a fost de 985 persoane.
„In ceea ce priveste categoria de varsta, cel mai mare numar de someri a continuat sa fie inregistrat de grupa 40-49 ani, respectiv 3.964 persoane, urmata de grupa peste 55 de ani (2.728 persoane), cei mai putini someri regasindu-se in grupa de varsta 25-29 de ani (464 de persoane). Somerii fara studii si cei cu nivel de instruire primar, gimnazial si profesional au ponderea cea mai mare in totalul somerilor inregistrati in evidentele AJOFM Iasi (91,59%). Somerii cu nivel de instruire liceal si postliceal reprezinta 5.90% din totalul somerilor inregistrati, iar cei cu studii universitare 2,51%”, se arata intr-un comunicat emis de AJOFM Iasi.
In cursul lunii mai 2017, functionarii AJOFM Iasi au acordat asistenta profesionala finalizata cu incheierea de contracte individuale de munca pentru 1.155 de persoane. Dintre acestea, 100 de someri neindemnizati au beneficiat de prima de activare in valoare de 500 lei ca urmare a incadrarii pe o perioada mai mare de 3 luni.
Sursa: BZI.ro