Tălpile pe care pășim în fiecare zi reflectă o imagine vizavi de starea noastră de sănătate. De peste două mii de ani, terapeuții au descoperit că, accesând în mod repetat puncte ce fac legătura cu diverse organe, bolile se pot ameliora sau chiar vindeca. Având specificul unei unități medicale ce privește pacientul ca pe un întreg, Spitalul „Providența” are în echipă un specialist pentru Reflexoterapie și pune la dispoziția pacienților un pachet pentru acest tip de masaj. Mai multe detalii despre acest pachet ne oferă în interviul de mai jos Ioan Tănăsescu, tehnician maseur şi reflexoterapeut în cadrul Spitalului „Providența”.
– Cui se adresează Pachetul de Reflexoterapie?
– Pachetul se adresează tuturor pacienților, atât celor internați, cât și celor care sunt în regim ambulator sau care doresc doar să vină să acceseze acest serviciu. De la 4 ani și până la 90 de ani, orice persoană poate beneficia de acest pachet.
Reflexoterapia este parte a medicinii complementare, energetice, ea nu este clasică, și vede organismul ca un tot unitar, din punct de vedere holistic. Nu se rezumă doar la locul unde indică pacientul simptome, ci încearcă să identifice și să soluționeze dezechilibre pentru toate sistemele și toate organele.
– Ce este, mai exact, Reflexoterapia?
– Este o parte integrantă a terapiei prin masaj. Vindecătorii din Egiptul Antic și China au descoperit că apăsând anumite puncte pe corp se stimulează organele. În timp, văzând efectele benefice asupra organelor, ei au înţeles că există o legătură directă între punctul reflex și organul căruia se adresează. Pe talpă, pe mână, pe ureche, per ansamblu pe întregul corp, există o proiecție a tuturor organelor, ca o hartă invizibilă pe care terapeutul, datorită experienței și a cunoștințelor, știe unde să se ducă, pentru a putea echilibra funcționarea acelor organe. Dintre toate părţile corpului, talpa este cel mai reprezentativă vizavi de reflectarea toxinelor din corp.
Din cauza stresului, a poluării, a regimului alimentar nesănătos, la nivelul extremităților, predominant la nivelul tălpilor (din cauza forţei gravitaţionale), se depun acele cristale formate din acid uric, oxalați, nitriți, nitrați și toate produsele reziduale din cadrul metabolismului celular.
Organismul nostru este ca o sobă, ca să facem o omologie mecanică, în momentul în care punem lemnul (alimentele) rezultă căldura benefică pentru corp, în cazul nostru energia necesară funcționării creierului și organelor interne vitale. Însă, din păcate, rezultă și acea cenușă, numită reziduuri metabolice, în limbaj mai clasic toxine. Toxine care, în mod haotic, se deplasează pe aceste terminații nervoase la nivelul tălplii, spre exemplu, și blochează organul corespondent.
– Cum se desfășoară ședințele de Reflexoterapie?
– Ce face reflexoterapeutul? Tehnicianul utilizează diverse metode specifice masajului (presiuni succesive, mişcări circulare, etc) și dizlocă printr-o serie de mai multe ședințe acel cristal care, de fapt, este cauzalitatea bolilor. Marele avantaj al Reflexoterapiei este că merge pe cauzalitatea bolii, nu pe efect. Mergând pe cauză, avem o șansă mai mare în ameliorarea sau chiar vindecarea acelei boli. Depinde de gravitate, de cât de complex e fenomenul bolii, de mai mulți factori.
Eliminând cauză pentru blocarea unui organ anume, restabilim echilibrul energetic, în primul rând, circulația sanguină, circulația limfatică, circulația la nivelul lichidului cefalo-rahidian. Aceste trei tipuri de fluide se deplasează prin corp și contribuie la o stare bună de sănătate.
– De câte ședințe este nevoie?
– Numărul ședințelor variază. La prima ședință reflexoterapeutul face o diagnoză. El nu este medic, nu stabilește un diagnostic, dar în colaborare cu pacientul, în funcție de nivelul durerii pe care îl simte la presare pe talpă, poate să stabilească acele organe care sunt blocate, iar în funcție de acest lucru să direcționeze pacientul la medicul care i-a recomandat masajul și care poate face mai departe trimiteri către specialitățile necesare.
Talpa nu minte, ea spune întotdeauna adevărul. Când la presiunea pe o zonă de terminație nervoasă apare o durere, este clar că acolo este o problemă. Durerea înseamnă o problemă a organului corespunzător vizavi de funcționare, sau anatomic vorbind, un blocaj.
Conlucrarea cu medicul specialist este foarte importantă și, pe lângă ședința în sine, reflexoterapeutul, în funcție de experiența pe care o are, recomandă un regim echilibrat de alimentație în care să nu lipsească legumele și fructele, acestea fiind parte integrantă a nutrienților valoroși pentru organism, adică minerale, vitamine, enzime digestive. Consider că în secolul nostru digestia este o problemă cam pentru toată lumea, și pentru că omul nu mai are timp să mestece așa cum ar trebui, dar și din cauza unui consum neechilibrat de lichide. E foarte important să luăm în calcul greutatea corporală și diagnosticele asociate, de exemplu, în cazul problemelor renale e contraindicat consumul excesiv de apă.
– Există afecțiuni în cazul cărora este contraindicată Reflexoterapia?
– Putem discuta despre contraindicații majore și minore. În cei 20 de ani de carieră am observat și respectat faptul că în cazurile de neoplasm în ultimul stadiu nu este benefică, pentru că se poate ajunge la fenomenul de osmoză, adică difuzarea celulor bolnave între cele sănătoase și se extinde tumora. Doar dacă pacientul dorește să se relaxeze, pot face, dar numai cu acordul medicului.
De asemenea, Reflexoterapia nu este recomandată femeilor însărcinate, fiind riscul de a expulza copilul înainte de termen. În situația celor cu un sistem renal deficitar nu se poate face, Reflexoterapia bazându-se pe eliminarea toxinelor, dacă nu avem un canal de evacuare performant, avem riscul unui blocaj renal. Mai putem discuta și despre cazul trombozelor și a tromboflebitei, pentru că există riscul de a deplasa acel tromb pe circulația sangvină sau limfatică și să se ajungă la un atac vascular cerebral ischemic sau hemoragic sau la infarct miocardic.
Ar mai fi leziunile cutanate, care reprezintă un potențial risc pentru terapeut, pentru că ne putem infecta inclusiv cu HIV, deci fără răni deschise. La fel, avem contraindicație în cazul ulcerațiilor la nivelul pielii, pe extremități, în general, pentru că aici avem cele mai multe terminații nervoase, picior, palmă, ureche și scalp.
– Dar afecțiuni în cazul cărora este indicată, în mod special?
– În restul contraindicțiilor specificate, reflexoterapia ajută în toate afecțiunile, începând de la nivelul aparatului urinal, al sistemului renal, apoi continuând cu sistemul nervos periferic și central, cu sistemul genital, circulator, limfatic, digestiv, osteo-articular. În cazul clasic de probleme la nivelul tractului intestinal (mai ales în cazul constipaţiei) este foarte importantă, deoarece în scaun avem tot felul de toxine, iar dacă se păstrează toxinele o perioadă mai lungă de timp prin corp, apare riscul să se blocheze întreaga funcționare. E ca și cu un gunoi pe care îl ținem în casă și nu în ducem la timp.
Reflexoterapia există de peste două mii de ani și, cum timpul arată adevăratele valori, este clar că reflexoteapia este foarte folositoare. Pacienții care au beneficiat de această tehnică şi care au văzut rezultate semnificatie sunt cea mai bună mărturie pentru această afirmaţie.
***
Mai multe detalii despre Pachetul de Reflexoterapie al Spitalului „Providența” și despre analizele și investigațiile incluse puteți găsi aici:
http://www.providentamedical.ro/pachete-promotionale/pachet-reflexoterapie
Accesarea serviciilor se face cu programare prealabilă la numerele de telefon 0232 241 271 / 0730 230 030, pe email la programari.spital@providentamedical.ro sau la sediul Spitalului „Providența”, Șoseaua Nicolina, nr. 115, Nicolina 2, Cug, Iași.
Sursa: Ziarul de Iasi