Relu Fenechiu si alti trei condamnati in dosarul Transformatorul au parte de tratament special in inchisoare! Vezi detalii

 

 

 

Relu Fenechiu nu şi-a pierdut influenţa nici după ce a ajuns în spatele gratiilor. Fostul ministru şi alţi trei condam­naţi din dosarul „Transformatorul“ au parte de tratament special din partea repre­zen­tanţilor Penitenciarului de Maximă Si­guranţă din Iaşi.

 

Relu Fenechiu, Lucian Fene­chiu, Bogdan Damian şi Ion Mărghidan (fost director SISEE) sunt cazaţi într-un corp diferit de al celorlalţi deţinuţi care au acelaşi regim de executare cu al lor, într-o cameră renovată complet în perioada încarcerării.

Pentru Relu Fenechiu, de pildă, sursele ci­tate au precizat că s-a stabilit regim de executare închis pe 24 februarie. Deţinuţii cu acest regim sunt cazaţi în camere de 25-30 de persoane, într-un imobil cunoscut de angajaţii închisorii sub numele de „blocul vechi“, acolo unde condiţiile sunt destul de precare. Nu la fel s-a întâmplat însă şi cu Relu Fenechiu. Acesta a rămas cazat, alături de prietenii săi, în sectorul 9, un imobil construit mai recent şi care, colac peste pupăză, este destinat persoanelor private de libertate aflate în carantină (perioadă dinainte de stabilirea regimului de executare) sau celor cu măsuri preventive (cei care nu sunt condamnaţi definitiv).

Cameră renovată pentru Fenechiu

„Nu ştiu ce caută Fenechiu acolo când toţi cei care au regim închis sunt ţinuţi în blocul vechi, unde sunt condiţii mult mai proaste. Ca să nu mai spun că înainte de a veni s-a renovat complet camera“, susţin sursele „Ziarul de Iaşi“. În ceea ce priveşte favorizarea lui Fenechiu la cazare, func­ţio­narii au confirmat informaţiile noastre, însă au venit şi cu explicaţii, printr-un răspuns oficial semnat de directorul Marius Vulpe, dar şi de directorul adjunct economico-ad­mi­nistrativ al Agenţiei Naţionale a Peni­tenciarelor, Pompiliu Dima. Repre­zentanţii spun că Fenechiu ar fi solicitat să fie pus sub protecţie întrucât, din cauza funcţiei publice deţinute înainte de a fi condamnat, este o persoană cu „risc de vulnerabilitate“.

„Având în vedere faptul că deţinutul nominalizat de dumneavoastră în adresă, cât şi ceilalţi deţinuţi din camera de deţinere unde acesta este custodiat în prezent au solicitat în scris conducerii Penitenciarului Iaşi să li se acorde protecţia necesară, în virtutea funcţiilor publice deţinute anterior arestării, motiv pentru care cererile acestora au fost analizate de către o comisie care a stabilit includerea acestora în categoria persoanelor cu risc de vulnerabilitate, po­trivit reglementãrilor în vigoare. Plecând de la cele prezentate, la repartizarea pe secţii şi camere de deţinere, trebuie să se ţină seama şi de măsurile de siguranţă, de asigurare a ordinii şi disciplinei, de asigurarea unei pro­tecţii corespunzătoare, sens în care ac­tivităţile zilnice, cât şi cazarea se realizează separat, cu scopul de a preveni evenimen­tele negative“, se arată în adresa amintită.

„Ziarul de Iaşi“ a solicitat un punct de vedere şi cu privire la faptul că celula lui Fenechiu a fost renovată în perioada în care acesta a fost încarcerat. „În Penitenciarul Iaşi se efectuează frecvent lucrări de igienizare prin zugrăveli şi alte lucrări specifice. Acestea se fac în funcţie de gradul de degradare a camerei de deţinere, precum şi în funcţie de posibilitatea de eliberare a acesteia, fapt ce s-a şi petrecut la mai mul­te camere de deţinere, anterior depunerii în penitenciar a persoanelor menţionate de dumneavoastră“, se mai arată în răspunsul remis redacţiei.

Supraaglomerare în penitenciar, celulă aerisită pentru Fenechiu

Sursele noastre spun că în camera lui Fenechiu ar mai fi cazaţi doar fratele său, Lucian, Bogdan Damian şi fostul director SISEE, Ion Mărghidan. Reprezentanţii Penitenciarului au precizat că, în camera lui Fenechiu, sunt cazate, de fapt, 5 persoane. Reporterii noştri nu au aflat cine este a cincea persoană din camera lui Fenechiu. Chiar dacă ţinem cont de afirmaţiile repre­zentanţilor închisorii, decizia de a caza cinci în camera proaspăt văruită a lui Fenechiu este bizară. Marius Vulpe, directorul uni­tăţii, a precizat în mai multe rânduri că Penitenciarul Iaşi este unul supraaglomerat, gradul de ocupare fiind de 150%, raportat la normele europene. Camera în care stă Fenechiu este de opt persoane. Şi despre acest aspect, cei de la închisoare au găsit o explicaţie: „Supraglomerarea de care faceţi vorbire se referă la respectarea normelor legale de cazare inclusiv a celor de separe a deţinuţilor pe categorii, în Penitenciarul Iaşi existând la momentul actual mai multe camere care nu sunt ocupate la întreaga capacitate. De asemenea, vă precizăm că la camera respectivă sunt cazaþi 5 deþinuþi, nu 4, toate fiind persoane din aceeaþi categorie, iar în această cameră pot fi oricând cazaţi şi alţi deţinuţi din categoria celor vulnerabili. Totodată, facem menţiunea că, având în vedere regimul şi categoria din care fac parte, pe secţia de regim închis nu există momentan posibilităţi de separare a persoanelor vulnerabile faţă de restul deţinuţilor“.

Puşcăriaşii lucrau în trecut pentru Fenechiu

Ajuns acum deţinut la Penitenciarul de Maximă Siguranţă din Iaşi, Relu Fenechiu nu se află la primul contact cu închisoare ieşeană. Firma deţinută de el, Fene Grup, a avut, în trecut, raporturi contractuale cu in­stituţia condusă de Marius Vulpe. Peni­tenciarul Iaşi a avut două contracte de Fene Grup, în 2006 şi 2008. În 2006, spun repre­zentanţii instituţiei, 20 de deţinuţi au prestat munci necalificate în construcţii în cartierul de vile al lui Relu Fenechiu. Valoarea contractului a fost de 5.541 de lei.

„Precizăm că în anul 2006 au fost încheiate un număr total de 53 de contracte cu diverşi beneficiari, veniturile totale încasate din prestări servicii au fost în sumă de 989.114 lei“, motivează cei de la Penitenciar.

În 2008, Penitenciarul Iaşi a încheiat un alt contract cu Fene Grup,cu o valoare de 15.160 de lei. Şi atunci, 20 de deţinuţi au lucrat în construcţii la vilele lui Fenechiu. „Precizăm că Penitenciarul Iaşi, prin fo­lo­sirea la muncă a deţinuţilor, urmăreşte menţinerea şi creşterea capacităţii acestora de a-þi câştiga existenţa după liberare, precum şi realizarea de venituri, care se folosesc la îmbunătăţirea condiţiilor de deţinere şi pentru susţinerea acţiunilor de resocializare. Din aceste considerente, Penitenciarul Iaşi a încheiat contracte de prestări servicii cu diverşi beneficiari ai forţei de muncă specială, beneficiari care şi-au manifestat acest interes“, au încheiat cei de la Penitenciar.

Relu Fenechiu a fost condamnat definitiv la cinci ani de închisoare în dosarul „Trans­formatorul“, alături de fratele Lucian Fenechiu (cinci ani) şi omul de afaceri Bog­dan Damian (cinci ani). Petru Andronache, Ion Mărghidan şi Ioan Turbanu, foşti directori SISSE Moldova, au fost condamnaţi şi ei la pedepse de şase sau şapte ani de închisoare.

 

ziaruldeiasi.ro

 

 

 

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

ARTICOL PRECEDENT

Atentie ieseni! Iata cati bani a strans Primaria din taxa pentru parcari

URMĂTORUL ARTICOL

Recital de poezie „Femeia, eterna poveste…”, sambata 8 martie 2014, la Muzeul Memorial Mihail Kogalniceanu

Ultimele știri de la Actualitate