Maine, 24 ianuarie, romanii sarbatoresc Ziua Unirii Principatelor Romane, cu aceasta ocazie la Iasi urmand a avea loc o serie de manifestari dedicate acestui important eveniment istorica.
Cele mai multe sunt concentrate in Sala Dublei Alegeri de la Muzeul Unirii de pe strada Lapusneanu, insa aflam ca Alexandru Ioan Cuza, candidatul unic, a fost desemnat la o intrunire a Partidei Unioniste, care a avut loc la Cabinetul de Istorie Naturala – „Sala Elefantului”. Despre Dubla Alegere vorbeste reputatul istoric Sorin Iftimi, intr-un interviu acordat cotidianului Buna Ziua Iasi.
In primul rand, as dori sa ne vorbiti de insemnatatea istorica a acestui moment, din perspectiva realizarii statului roman modern
Unirea Principatelor de la 1859 marcheaza, practic, intemeierea statului roman modern. Este evenimentul care a pus pe harta Europei o noua tara, care se va numi „Romania”. In mod eronat acest moment istoric este numit „Unirea Mica”, in comparatie cu „Unirea Mare”, de la 1918. Cea de la 1859 nu era o Unire incompleta, nedesavarsita, ci un act matur politic, suficient siesi, mai ales dupa obtinerera neatarnarii, in 1878. Majoritatea tarilor isi sarbatoresc ziua nationala la data realizarii primei unificari territoriale sau a obtinerii independentei.
Poate fi Iasul considerat locul de unde a plecat spiritul unionist?
Nu as putea spune ca Iasul a avut neaparat o intaietate, fata de Bucuresti, de exemplu. Insa la Iasi era mai greu sa fii unionist. Se stia ca, in cazul unei Uniri, aceasta avea sa se realizeze in detrimentul Moldovei, care era mai mica si mai slab populata decat Valahia. Ecuatia istorica ar fi fost, probabil, mai echilibrata, daca anterior nu ar fi fost desprinse doua teritorii insemnate care apartinusera Moldovei istorice : Bucovina (1775) si Basarabia (1812). Se stia ca, in cazul realizarii Unirii, vechea capitala a Moldovei avea sa isi piarda statutul si risca sa ajunga „un al doilea Harlau”… Iesenii au avut generozitatea si spiritul de sacrificiu necesar pentru a putea spune „Sa creasca iarba pe strazile Iasului, dar sa se faca Unirea!”. Paradoxal, se poate spune insa ca, la Iasi, se pastreaza astazi cel mai bine spiritul Unirii.
Cine au fost oamenii care au concretizat acest deziderat?
Ideea Unirii Moldovei si Tarii Romanesti este una din dezideratele nobile, luminoase, din programele revolutiei de la 1848. Oamenii au fost, si ei, aceiasi: pasoptistii si-au continuat opera istorica si au intemeiat statul national. Unirea de la 1859 a fost rodul eforturilor unei elite politice si sociale care a crezut in misiunea sa istorica. Kogalniceanu a exprimat foarte clar aceasta solutie: „La vremuri noua, om nou!”. Moldovenii au stiut sa se debaraseze de solutiile vechi si sa identifice un candidat care sa fie acceptat, fara retineri, de fratii lor din Muntenia: colonelul Alexandru Ioan Cuza. In data de 3 ianuarie 1859, Partida Unionista, intrunita la Cabinetul de Istorie Naturala („Sala Elefantului”), a reusit sa desemneze un candidat unic. Este un interesant exemplu de istorie facuta in spatiul unui Muzeu. La 5 ianuarie, Cuza a castigat alegerile din Moldova, iar la 24 ianuarie el oferea muntenilor ocazia de a-l vota si de a realiza, practic, Unirea.
Peste timp, s-a demonetizat si pierdut din importanta Dublei Alegeri a domnitorului Alexandru Ioan Cuza?
Se stie ca, dupa 24 ianuarie 1859, unirea era infaptuita (peste vointa Marilor Puteri), doar in persona Domnitorului. In rest, existau doua Guverne, doua Parlamente, doua Armate etc. Au urmat trei ani de eforturi pentru unificare institutionala. In acest proces istoric, Cuza Voda a avut de jucat un rol foarte important. Pentru realizarea reformelor planuite, Domnitorul a fost nevoit chiar, in 1864, sa dizolve Parlamentul si sa instaureze un regim de autoritate personala. De aici, o parte insemnata a clasei politice l-a considerat pe Alexandru Ioan Cuza ca fiind un adversar al Democratiei si Libertatii. Unii au denumit domnia lui Cuza (1859-1866) ca fiind „Razboiul de sapte ani”. Mai ales istoricii de orientare liberala au cultivat o imagine negativa a Domnitorului Unirii, transformand data abdicarii silite a acestuia, 11 februarie 1866, intr-o adevarata sarbatoare „nationala”, insotita de un intreg discurs de legitimare a „dinastiei bratieniste”. Memoria populara a privit insa cu simpatie pe Domnitorul care a infaptuit Reforma agrara din 1864 si a dat scoli primare satelor (punand bazele invatamantului gratuit si obligatoriu). Dupa Stefan cel Mare, cel mai simpatizat erou de povestiri populare a fost Cuza Voda, ceea ce nu este putin lucru…
Cum mai este simtita si tratata, astazi, Unirea celor doua Principate?
Ziua de 24 ianuarie readuce in atentie orasul Iasi, fosta capital, care a acceptat ideea sacrificiului pentru „marea opera” nationala. Spuneam ca aici s-a pastrat cel mai bine spiritul si sensul acestui moment istoric. De aceea, in aceasta zi, ochii si gandurile romanilor se indreapta spre Iasi. Cred ca aceasta zi este chiar mai insemnata decat cea de 1 Decembrie 1918, care reprezinta incheierea unui proces istoric. Romania, ca Stat, implineste nu 100, ci 140 de ani. Data de 24 ianuarie este, probabil, cea mai legitima pentru a fi declarata „zi nationala”. Aceasta ar trebui sa fi o zi a Concordiei, a infratirii, in care sa ne amintim pentru ce suntem impreuna si care este rostul nostru in lume, ca natiune.
De asemenea, as dori sa faceti un scurt excurs istoric si cultural legat de raportarile societatii, a indivizilor fata de apartenenta nationala, inainte de 1945 si dupa 1989
In perioada comunista, figura Domnitorului Unirii a fost „reabilitata” si valorizata. Dupa Revolutia din 1989, imaginea de erou-ideal a lui Cuza a cunoscut, este adevarat, un anumit declin, pe un fond de interes tot mai redus pentru Istorie… Fiecare epoca, fiecare generatie, are dreptul de a reevalua figurile trecutului si de a se raporta la acestea in functie de propriile idealui si valori. O asa numita „reevaluare” trebuie facuta insa in cunostinta de cauza si nu la modul superficial, doar de dragul unei noi atitudini sau asa numitelor „demitizari” care duc, adesea, realitatile vechi in derizoriu. Chiar atitudinea inaintasilor trebuie privita cu intelegerea si respectul cuvenit. In doua razboaie mondiale, bunicii si stabunicii nostrii s-au jertfit pentru a apara opera lui Cuza: „Statul National”. Cred ca de figuri ideale si de modele, de valori perene, vor avea nevoie si generatiile viitoare”.
bzi.ro
