REZUMAT OLANDA ARGENTINA 2-4. Finala Campionatului Mondial de Fotbal 2014 se va juca intre Germania si Argentina

 

 

 

OLANDA ARGENTINA 2-4. Olanda – Argentina a fost meciul de la Mondialele din Brazilia în care nu s-a întâmplat absolut nimic. În afară de fiorii pe care îi provoacă de fiecare dată loteria penaltyurilor partida a excelat în mediocritate, una istorică dacă e să judecăm după statistică.

 

 

Partida Olanda – Argentina, jucată miercuri seară, a fost prima semifinală de Campionat Mondial în care nu s-a marcat niciun gol. Adică a fost cea mai slabă semifinală de Campionat Mondial, pentru că niciuna dintre cele două reprezentative nu a punctat nici măcar la capitolul ocazii. Olandezii au fost chiar penibili, iar primul şut pe pe poarta Argentinei l-au trimis abia în reprizele de prelungiri.

 

Cei doi antrenori, Louis Van Gaal şi Alejandro Sabella, s-au lăsat prea mult la mâna destinului şi au acceptat cu prea mare uşurinţă ca finalista să fie decisă la penalty-uri. Fiecare avea atuurile sale. Van Gaal o experienţă similară cu Costa Rica, când elevii săi au executat perfect, iar Sabella râzându-şi probabil în barbă că deţine secretul celuilalt.

 

I-a ieşit bătrânului argentinian, asta şi pentru ordinea executanţilor olandezi a fix aceeaşi ca în partida cu Costa Rica. Portarul Argentinei, Sergio Romero a parat şuturile lui Ron Vlaar şi Wesley Sneijder, în timp ce argentinienii au înscris tot, asta şi pentru că în poartă nu a mai intrat Tim Krul, ci a rămas Cilessen.

 

Marea istorie a fotbalului consemnează însă doar rezultatul final şi învingătoarea, iar în marea finală de la Rio merge Argentina, după 4-2 cu Olanda. Despre o finală de Campionat Mondial Germania – Argentina s-au scris tone de hârtie. A fost finala CM 1986, din Mexic, finala câştigată de Maradona, dar şi finala CM 1990, din Italia, răzbunarea lui Beckenbauer. De altfel, ultimul titlu mondial al Argentinei datează din 1986, de la o finală cu Germania, iar ultimul turneu de CM câştigat de Germania datează din 1990, după o finală cu Argentina.

 

La 24 de ani de la acel moment, duminică, la Rio de Janeiro, va fi finala lui Messi şi Kun Aguero, împotriva lui Thomas Muller, Toni Kroos şi, în mod deosebit, a unei maşinării germane ce pare că nu poate fi oprită.

 

Cele mai importante faze ale meciului Olanda – Argentina:

 

Lovitura 8: GOOOL Argentina! Maxi Rodriguez a înscris penalty-ul decisiv, 4-2 pentru Argentina!

 

Lovitura 7: Gol Kuyt, 2-3!

 

Lovitura 6: GOOOL Kun Aguero, 3-1 Argentina!

 

Lovitura 5: Sneijder ratează, apără Romero a doua lovitură în acest meci!

 

Lovitura 4: Trage Garay, gol, 2-1 pentru Argentina!

 

Lovitura 3: Gol Robben, 1-1!

 

Lovitura 2: Trage Messi, 1-0 pentru Argentina!

 

Lovitura 1: Primii trag olandezii. Ron Vlaar ratează!

 

Olanda – Argentina este prima semifinală a unui Campionat Mondial de Fotbal în care nu s-a marcat niciun gol în timpul regulamentar de joc.

 

Min. 120 Finalul timpului regulamentar de joc, finalista se va decide la lovituri de la 11 metri!

 

Min. 117 O nouă ocazie a Argentinei. Centrarea lui Messi este reluată de Maxi Rodriguez la colţul scurt, Cilessen reţine!

 

Min. 115 Lovitură de cap a lui Rodrigo Palacio, însă prea slabă, iar portarul Olandei reţine!

 

Min. 113 Cele două echipe refuză să mai atace şi aşteaptă loviturile de la 11 metri.

 

Min 110 Şut De Vrij, de la peste 30 de metri, pe lângă poarta lui Romero. Zabaleta a revenit pe teren, după ce şi-a schimbat tricoul, plin de sânge.

 

Min. 108 Probleme mari pentru Argentina, Zabaleta este serios accidentat, primeşte îngrijiri medicale. Argentina a făcut toate schimbările.

 

Min. 106 A început repriza a doua a prelungirilor.

 

Argentina nu a primit niciodată gol în reprizele de prelungiri jucate la Cupa Mondială, iar la rândul ei, Olanda nu a marcat niciodată în prelungiri. Sud-americanii au jucat de 7 ori prelungiri la CM, iar olandezii de 5 ori.

 

Min. 105 Finalul primei reprize de prelungiri.

 

Min. 105 Cartonaş galben pentru Huntelaar, ca urmare a unui fault asupra lui Mascherano.

 

Min. 100 Ultima schimbare şi la argentinieni, intră Maxi Rodriguez, în locul lui Lavezzi.

 

Min. 99 Şut Robben, din afara careului, prinde Romero.

 

Min. 97 Mascherano îl mai opreşte o dată excelent pe Robben, corner pentru Olanda, rămas fără niciun rezultat.

 

Min. 96 Huntelaar i-a luat locul lui Robin Van Persie. Căpitanul Olandei este acum Robben.

 

Min. 93 Olandezii ţin mai mult de minge, dar nu dezvoltă viteză şi nu reuşesc să penetreze defensiva sud-americanilor. Pe margine e pregătit să intre Huntelaar, ultima schimbare a lui Luis Van Gaal.

 

Min. 91 A început prima repriză de prelungiri, argentinienii au avut lovitura de începere.

 

Min. 90+3: OLANDA ARGENTINA 0-0, meciul intră în prelungiri.

 

Min. 90: Robben, aproape să dea lovitura, Mascherano a scos în corner!

 

 

 

Min. 84: Dueluri aprige la mijlocul terenului, totul se stinge la 30 de metri de buturi.

 

Min. 81:  Dublă schimbare la Argentina: Palacio intră în locul lui Perez şi Aguerro în locul lui Higuain. 

 

Min. 75: Ocazie URIAŞĂ Argentina, Perez ratează de puţin deschiderea scorului. Bun şi un gol turcesc:)

 

Min. 72: Lovitură liberă pentru Argentina, Messi greşeşte mult ţinta.

 

Min. 63: Schimbări în ambele formaţii, Van Gaal introduce un debutant, Jordy Clasie.

 

Min. 60: O singură minge şutată pe spaţiul porţii într-o oră de joc!

 

Min. 52: Pase multe la ambii portari, parcă sunt încălziţi pentru loviturile de departajare.

 

Min. 48: Robben, faultat la marginea careului, Demichelis vede cartonaşul galben. Sneijder bate ca la rugby!

 

Min. 46: OLANDA ARGENTINA 0-0, olandezii fac prima schimbare, Janmaat în locul lui Indi.

 

Min. 45 Finalul primei reprize.

 

Min. 45 Cartonaş galben pentru Martins Indi, după un fault asupra lui Messi.

 

Min. 42 De câteva minute bune jocul stagnează, niciuna dintre formaţii nu s-a apropiat de careul advers. La cum arată lucrurile s-ar putea să avem penalty-uri.

 

Min. 35 Meciul este foarte închis, cu puţine şuturi şi ocazii de poartă.

 

Min. 31 Primul corner pentru Olanda, în acest meci. Portarul Sergio Romero boxează balonul în afara careului.

 

Min. 29 Mascherano şi-a revenit şi a reintrat pe teren.

 

Min. 27 Mascherano este groggy, după o săritură la cap cu Wijnaldum. Argentinianul a fost lovit tare în săritură, iar acum primeşte îngrijiri medicale pe gazon.

 

 

 

Min. 24 Al treilea corner pentru Argentina, Garay reia cu capul peste poartă, din 6 metri!

 

Min. 21 Un nou corner pentru Argentina şi acesta rămas fără niciun rezultat. Van Persie a respins cu capul, din careu.

 

Min. 19 Zabaleta centrează pentru Higuain, dar intervine Vlaar, care trimite în corner, primul al meciului.

 

Min. 16 Enzo Perez, jucătorul Benficăi Lisabona, este cel mai bun argentinian în acest debut de meci. Fotbalistul care l-a înlocuit pe Angel Di Maria a obţinut lovitura liberă executată de Messi.

 

Min. 15 Prima ocazie a meciului pentru Argentina, din lovitură liberă. Şutul lui Messi, de la 24 de metri, este reţinut de lângă bară de Cilessen.

 

Min. 13 Ocazie Olanda, şut Sneijder, de la 25 de metri, puţin pe lângă poartă!

 

Min. 11 Lovitură liberă de pe stânga, pentru argentinieni, execută Lavezzi înalt, în careu, dar defensiva olandeză respinge. Şutul lui Perez se duce apoi mult peste poartă.

 

Min. 10 Perez îl găseşte excelent pe Messi, la 20 de metri de poarta Olandei, dar starul Barcelonei este deposedat de Dirk Kuyt.

 

Min. 6 Lansare în adâncime a lui Kuyt, pentru Robben, dar jucătorul lui Bayern Munchen este semnalizat în ofsaid.

 

Min. 4 Argentinienii au posesia balonului în acest început de partidă, dar îl menţin mai mult în zona de la centrul terenului.

 

Min. 3 Ambele formaţii au început prudent şi nu se angajează în lansări decisive. Câteva inexactităţi tehnice au fost semnalate în ambele tabere.

 

Min. 1 A început semifinala Olanda – Argentina, de la Sao Paulo. Argentinienii au avut lovitura de începere.

 

Componenţa formaţiilor:

 

Olanda: Cillessen – Stefan de Vrij, Vlaar, Martins Indi – Kuyt, Wijnaldum, Nigel de Jong, Daley Blind – Robben, Sneijder – Van Persie. Selecţioner: Louis van Gaal.

 

Argentina: Romero – Zabaleta, Demichelis, Garay, Marcos Rojo – Mascherano – Lucas Biglia, Enzo Perez – Lavezzi, Messi, Higuain. Selecţioner: Alejandro Sabella.

 

 

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

ARTICOL PRECEDENT

Deschiderea stagiunii 2014-2015: Concert vocal-simfonic extraordinar, 26 septembrie 2014

URMĂTORUL ARTICOL

Situatie dramatica in mai multe judete din Romania in urma furtunilor violente! In judetul Neamt puhoaiele au maturat o intreaga comuna. Vezi detalii

Ultimele știri de la Sport