De asemenea, ministrul Justitiei, Robert Cazanciuc, a declarat miercuri ca premierul Victor Ponta nu i-a cerut demisia dar o sa aiba o discutie cu premierul joi sau vineri si o sa decida dupa aceea.Ministrul Justitiei a fost intrebat insistent de jurnalisti despre o potentiala demisie, in conditiile in care PNL i-a cerut demiterea pentru comunicatul prin care le atrage atentia ca risca sanctiuni penale, dar si a zvonurilor ca unii lideri PSD sunt nemultumiti de activitatea sa.
„Oficial nu mi s-a cerut o asemenea demisie din partea premierului”, a spus Robert Cazanciuc, care a adaugat ulterior ca „nu am avut o discutie cu premierul, o sa am probabil aceasta discutie astazi sau maine.””O sa am o discutie si o sa decid dupa aceea”, a repetat ministrul justitiei, care participa miercuri la sedinta Consiliului Suprem al Magistraturii.”Daca mandatul meu la ministerul Justitiei a corespuns mandatului initial preluat acum doi ani, de a avea un raport de tara mult mai bun decat pana acum, de a contribui la cresterea increderii in justitie, aceasta evaluare poate fi facuta de premier si, daca ea nu corespunde mandatului initial, sunt gata sa plec, nimeni nu este de neinlocuit”, a spus Robert Cazanciuc.
Senatorul social-democrat Daniel Savu a declarat luni seara, la Antena 3, ca in sedinta conducerii PSD de astazi i-a cerut premierului Victor Ponta inlocuirea din functie a ministrului Justitiei, Robert Cazanciuc, din cauza prestatiei slabe a acestuia din ultima vreme. Potrivit lui Savu, Ponta a spus ca nu il schimba pe Cazanciuc acum, il mai tine o saptamana. Copresedintele PNL Alina Gorghiu a declarat luni seara, la TVR1, ca ministrul Justitiei, Robert Cazanciuc, ar trebui sa-si dea demisia din functie pentru comunicatul prin care le atrage atentia liberalilor ca risca sanctiuni penale in cazul unor „manifestari politice ilegale”.