Romania va intalni Grecia in barajul de calificare la CM 2014! Turul se va juca pe 15 noiembrie, in Grecia, iar returul, pe 19 noiembrie, in Romania

BARAJ CM 2014 PROGRAMUL MECIURILOR

 

 

PORTUGALIA – SUEDIA
UCRAINA – FRANŢA
GRECIA – ROMANIA
CROAŢIA – ISLANDA

Meciurile se vor disputa pe 15 (turul) şi 19 (returul) noiembrie.

GABI TORJE: Avem şanse egale

Mijlocaşul formaţiei Espanol Barcelona, Gabriel Torje, a declarat, luni, că România şi Grecia au şanse egale la barajul de calificare la Cupa Mondială din Brazilia, subliniind că jucătorii români trebuie să facă totul pentru a ajunge la turneul final din 2014.
„Trebuie să facem tot ce depinde de noi să ajungem la acest turneu final. Plecăm cu şansa a doua şi sperăm să ajungem primii. Am visat mereu să ajung la un tuneu final, poate acum mi se va îndeplini visul. Grecia are o echipă care mereu a făcut performanţă şi mereu a ajuns la turneele finale, au suporteri care sunt mereu alături de ei, au suporteri fanatici. Nu are valori foarte mari, dar are o echipă foarte bună. Va fi foarte eu, şansele sunt 50-50. Nu trebuie să câştigăm cu 7-0, e de ajuns un gol”, a declarat Torje la Sport.ro.

Răzvan Raţ: E foarte periculos

„Grecii au experienta in astfel de baraje. Chiar daca nu au nume sonore, o sa avem cu siguranta o dubla foarte, foarte grea. Nu am apucat sa-i vad cum joaca, dar stiu ca il au pe Samaras, care da goluri permanent la Celtic. E foarte periculos.

Este o performanta ajungerea noastra la baraj. Daca stam bine sa ne gandim, inainte sa inceapa grupa, Olanda era mare favorita, apoi Turcia, pe care noi o consideram la nivelul olandezilor. Cu noroc, munca si disciplina am ajuns la baraj. Ceea ce va fi la baraj… e o sansa mare pe care putem s-o fructificam. Si de ce sa nu incercam pana la capat!?

Practic, plecam cu sansa a doua, insa putem trece mai departe. Nu ne ramane decat sa ne punem bine la punct si sa fim in forma la echipele de club. Trebuie ca motivatia sa fie la cel mai inalt nivel”, a spus Rat la Dolce Sport.

Selecţionerul Greciei: Am încredere în echipa mea

Selecţionerul Greciei, Fernando Santos, a declarat, luni, după tragerea la sorţi pentru barajul de calificare la Cupa Mondială, în care va întâlni România, că are încredere în echipa sa şi speră la un rezultat bun în tur care să asigure calificarea la turneul final. „Cred în echipa mea, în jucătorii mei şi sper să obţinem un rezultat bun în primul meci acasă, care să ne asigure calificare. De asemenea, sper să avem un stadion plin şi fanii să ne susţină ca întotdeauna. Aş fi preferat să jucăm primul meci în deplasare, dar din păcate nu decid eu asta. Acum voi studia bine România, voi identifica adversarul şi apoi voi pregăti jocul”, a declarat Fernando Santos.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

ARTICOL PRECEDENT

Steaua va intalni astazi (22.10.2013) echipa FC Basel in grupa E a Ligii Campionilor. Meciul se va disputa pe Arena Nationala, incepand cu ora 21.45 si va fi difuzat de TVR1, Dolce Sport si Digi Sport

URMĂTORUL ARTICOL

Cutremurator! Un baiat in varsta de 14 ani din localitatea Costesti, Vaslui a ajuns in atentia politiatilor, dupa ce a agresat sexual un copil de 6 ani din vecini

Ultimele știri de la Sport