loto

Sanse duble de castig la loto, duminica 15 septembrie cu ocazia aniversarii a 107 ani de activitate a Loteriei Romane

Loteria Română organizează câte două trageri la Loto 6/49, Joker şi Loto 5/40, duminică, 15 septembrie, când aniversează 107 ani de activitate, se arată într-un comunicat al instituţiei.

Loteria Română organizează câte două trageri la Loto 6/49, Joker şi Loto 5/40, duminică, 15 septembrie, când aniversează 107 ani de activitate, se arată într-un comunicat al instituţiei.

Pentru fiecare din jocurile Loto 6/49, Joker şi Loto 5/40, cu acelaşi bilet se participă atât la tragerea principală cât şi la cea suplimentară, existând astfel şanse duble de câştig.

Pentru tragerile suplimentare, fondul total de câştiguri la categoria I-a a fost majorat cu 350.000 lei (200.000 lei – la Loto 6/49, 100.000 lei – la Joker şi 50.000 lei – la Loto 5/40).

Pentru jocurile Noroc, Noroc Plus şi Super Noroc nu se organizează trageri duble.

În momentul de faţă, în urma tragerii din 8 septembrie, la categoria I a jocului Loto 6/49 se înregistrează un report de peste 9,6 milioane lei (peste 2,1 milioane euro), iar la Noroc, reportul cumulat depăşeşte 1,2 milioane lei (peste 267.570 lei).

La Joker, la categoria I, reportul este de peste 2,3 milioane lei (peste 512.850 lei), iar la Noroc Plus, la aceeaşi categorie, reportul a ajuns la circa 111.800 lei (aproximativ 25.000 de euro).

La Loto 5/40, reportul la categoria I este de peste 103.000 lei (circa 22.900 de euro), iar la Super Noroc, la aceeaşi categorie, valoarea reportului este de peste 135.128 lei (circa 30.130 de euro).

 

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

ARTICOL PRECEDENT

Vezi motivul pentru care romanii apeleaza la serviciile detectivilor particulari pentru a li se reconstitui arborele genealogic!

URMĂTORUL ARTICOL

Doliu in lumea presei din Romania! Jurnalista Eugenia Grosu Popescu s-a stins din viata

Ultimele știri de la Social

Scandal la UAIC Iasi

Conducerea celei mai prestigioase institutii de invatamant superior din Iasi a luat o decizie radicala in