ULTIMĂ ORĂ:

Scandal si scene ireale la Bosanci, judetul Suceava, unde preotul Mihai Constantin Croitoru l-a altoit pe executorul judecatoresc venit sa-i ridice autovehiculul, pentru ca nu mai platise ratele

Scandal si scene ireale la Bosanci, judetul Suceava, unde preotul Mihai Constantin Croitoru l-a altoit pe executorul judecatoresc venit sa-i ridice autovehiculul, pentru ca nu mai platise ratele
Citit : 7 views Comentariu

 

 

 

Iritat de prezența executorului judecătoresc Radu Stărică, dar şi a celor doi reprezentanţi ai firmei SC Montan Star SRL Piteşti, preotul şi-a ieşit practic din minţi, scrie monitorulsv.ro.

 

„Preotul curăţa cu o foarfecă nişte trandafiri în faţa casei, iar după ce a terminat i-am explicat motivele pentru care am venit la domiciliul său. În acel moment, a avut un comportament de-a dreptul huliganic şi foarte violent, împingându-mă şi îmbrâncindu-mă pentru a ieşi din curte. În drum i-am spus că acţiunea sa este ilegală şi voi sesiza poliţia, iar apoi m-am urcat în maşină cu intenţia de a pleca spre Suceava. Nu am bănuit că mă va ataca, dar în timp ce şoferul încerca să pornească maşina, m-am trezit cu preotul repezindu-se spre portieră, pe care a smuls-o, şi m-a lovit în zona capului. Toţi cei din maşină s-au speriat, iar eu din instinct am tras portiera şi am închis-o, iar şoferul a plecat rapid de la faţa locului”, a povestit executorul judecătoresc Radu Stărică.

Pentru acest incident, petrecut în postul Paştelui anului 2013, împotriva lui Mihai Constantin Croitoru, care este preot la biserica din satul Negrileasa, comuna Stulpicani, a fost formulată plângere penală.

 

Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava a confirmat existenţa unui dosar penal pe numele preotului Croitoru, dar şi faptul că acesta este urmărit penal pentru comiterea a două infracţiuni de nerespectare a unei hotărâri judecătoreşti prevăzute de Noul Cod Penal.