Directorul general al CFR SA, Dimitrios Sophocleous, a declarat joi că doreşte „un refresh” la Gara de Nord, care include lucrări de întreţinere şi reabilitare, dar şi schimbarea şi uniformizarea chioşcurilor de pe peronul Gării de Nord, care să arate „precum cele de epocă”, scrie Mediafax.
„Sunt nişte chioşcuri, fiecare arată aşa cum arată astăzi. Intenţia noastră este să facem o uniformizare a chioşcurilor respective, să arate precum cele de epocă”, a spus Sophocleous, la prima conferinţă cu presa.
Sophoclepus a afirmat că merge în Gara de Nord aproape săptămânal, la 7:30 dimineaţa, şi observă lucrurile care sunt în neregulă. „Sperăm că în 2-3 luni nişte puncte negre din Gara de Nord vor fi schimbate. Cred că am tot sprijinul de la şeful de gară şi de la directorul de regională”, a adăugat şeful CFR.
Schimbările vizează reabilitarea băncilor şi scaunelor, schimbarea coşurilor, dar şi zugrăveli, atunci când vremea o va permite. Pentru activitatea din urmă, Sophocleous a afirmat că materialele vor fi achiziţionate de CFR, iar lucrările ar putea fi realizate de angajaţii companiei, după acordul sindicatelor.
Pe de altă parte, repararea acoperişului de pe peron ar implica o investiţie majoră, pentru care compania nu a bugetat fonduri deocamdată şi care face obiectul unui proiect separat.