Se acorda pana la un milion de euro pentru dezvoltarea sistemelor de irigatii

A fost demarat programul „Investitii pentru dezvoltarea, modernizarea sau adaptarea infrastructurii agricole si silvice”, componenta pentru infrastructura de irigatii, finantata prin Programul National de Dezvoltare Rurala 2014-2020 (PNDR 2020).

Sprijinul public pentru investitiile finantate prin aceasta submasura este 100 la suta nerambursabil si nu va depasi 1.000.000 euro/ proiect pentru sistemele de irigatii aferente statiilor de punere sub presiune (SPP) sau 1.500.000 euro/ proiect pentru amenajarea sistemelor de irigatii aferente statiilor de pompare si repompare (SPA – Statii de pompare a apei, SRP – Statii de repompare).

De la momentul publicarii versiunii finale a Ghidului solicitantului si pâna la deschiderea sesiunii de primire a proiectelor este prevazut un interval de minimum 7 zile, conform prevederilor Regulamentului de organizare si functionare. Pentru întocmirea documentatiei necesare obtinerii finantarii pentru infrastructura de irigatii, solicitantii au la dispozitie versiunea finala a Ghidului solicitantului si anexele aferente acestuia, care pot fi consultate gratuit pe site-ul Agentiei la sectiunea Investitii PNDR.

In cazul sesiunilor de primire a proiectelor in cadrul Programului National de Dezvotlare Rurala, depunerea Cererilor de finantare se realizeaza în conditiile prevazute în Ghidul solicitantului la capitolul selectia proiectelor.

Astfel, „Depunerea continua a proiectelor în cadrul sesiunii aferente unei masuri/submasuri/ componente (alocare distincta) se opreste înainte de termenul limita prevazut în nota de lansare, atunci când valoarea publica totala a proiectelor depuse având un punctaj estimat (autoevaluare/ prescoring) mai mare sau egal cu pragul de calitate aferent lunii/ trimestrului respectiv, excluzând valoarea publica totala a proiectelor retrase ajunge la 200 la suta din nivelul alocarii sesiunii aferente masurii cu exceptia primelor 5 zile calendaristice din fiecare etapa de depunere stabilita când oprirea depunerilor de proiecte nu este conditionata de atingerea plafonului de 200 la suta din nivelul alocarii sesiunii”, dupa cum se arata in Ghidul solicitantului pentru proiectele PNDR.

 

Sursa: BZI.ro

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

ARTICOL PRECEDENT

O noua campanie in judet pentru iesenii fara buletine

URMĂTORUL ARTICOL

O institutie din Iasi isi schimba parcul auto

Ultimele știri de la Economic