spitalul_clinic_de_recuperare

Seful Clinicii de Ortopedie din cadrul Spitalului de Recuperare din Iasi, prof. univ. dr. Paul Botez, a fost retinut pentru 24 de ore sub acuzatia de luare de mita. Potrivit bolnavului care l-a reclamat, medicul a spus ca nu il opereaza daca nu ii da bani

Şeful Clinicii de Ortopedie din cadrul Spitalului de Recuperare din Iaşi, prof. univ. dr. Paul Botez, a fost reţinut pentru 24 de ore sub acuzaţia de luare de mită, în urma unui flagrant, a anunţat Carmina Pascal, şefa Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi.
Potrivit sursei citate, prof. univ. dr. Paul Botez a fost reclamat de un pacient că a condiţionat efectuarea unei intervenţii chirugicale contra sumei de 5.000 de lei. În reclamaţia depusă de pacient, condiţionarea actului medical ar fi avut loc pe 9 iulie.
Miercuri, pe 10 iulie, procurorii şi poliţiştii au descins în cabinetul reputatului medic ieşean, unde au găsit mai multe plicuri în care se aflau diverse sume de bani, totalizând 65.000 de lei, 44.000 de euro şi 2.500 de dolari.
Prof. univ. dr. Paul Botez a fost dus la audieri la Serviciul de Investigare a Fraudelor şi reţinut pentru 24 de ore.
În cursul zilei de joi medicul urmează să fie prezentat în faţa judecătorilor cu propunerea de arestare preventivă.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

ARTICOL PRECEDENT

Magistraţii ICCJ au decis, joi 11 iulie, sa-l condamne pe parlamentarul PP-DD si fostul primar al Craiovei, Antonie Solomon, la 3 ani de inchisoare cu executare pentru luare de mita si fals intelectual

URMĂTORUL ARTICOL

Un pompier a murit, joi(11.07.2013), dupa ce a fost prins sub un mal de pamant in timp ce participa la o operatiune de salvare a doi muncitori prinsi si ei sub pamantul surpat, in timp ce efectuau lucrari la sistemul de apa si canalizare din Fetesti

Ultimele știri de la Actualitate