Sistemul electronic al cardului de sănătate este întrerupt, de marţi dimineaţă, din cauza unor probleme de comunicaţie, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate spunând că servicile medicale pot fi oferite, până la remedierea defecţiunii, în modul „offline”, iar ulterior să fie raportate online.
Problemele de comunicaţie la platforma informatică a sistemului de asigurări de sănătate ( PIAS) au apărut marţi, în jurul orei 08.30, specialiştii IT lucând la remedierea defecţiunii, a anunţat Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS).
Potrivit CNAS, serviciile medicale pot fi oferite pacienţilor, până la remedierea defecţiunii, de către furnizori în modul „offline”. În momentul remedierii sistemului informatic, aceste servicii vor fi raportate online.”Sper ca sistemul să fie remediat în cel mai scurt timp. Rog furnizorii de servicii medicale să respecte procedurile astfel încât această disfuncţionalitate să nu fie resimţită de pacienţi. Aceştia trebuie să primească serviciile medicale de care au nevoie, urmând ca medicii să le raporteze în termen de 72 de ore de la prestarea lor, pentru a fi validate”, a declarat preşedintele CNAS, Vasile Ciurchea.