UPDATE ora 18.00
Desi viscoleste puternic si la aceasta ora, drumarii ieseni sustin ca toate drumurile din judet sunt functionale. „Fata de situatia prezentata la ora 16.00, nu au aparut modificari majore. A aparut un blocaj in zona satului Epureni, comuna Movileni. Au fost 12 masini blocate si o ambulanta, dar problema a fost remediata. O vola a fost adusa in zona pentru a suplini numarul de utilaje existent. Drumarii intervin in tot judetul, toate utilajele fiind in teren la aceasta ora”, au transmis reprezentantii Consiliului Judetean Iasi.
UPDATE ora 16.00
Reprezentantii Consiliului Judetean Iasi, in subordinea caruia se afla Directia de Administrare a Drumurilor Judetene, au anuntat ca la ora 16.00 drumurile din judet erau practicabile. „Fata de situatia prezentata la ora 13.00 nu au aparut modificari majore. Un autogreder si o autofreza se indreapta spre zona Ciortesti, unde a aparut un blocaj (a nu se confunda cu drum blocat). De asemenea, o autofreza a fost trimisa catre Miroslovesti. Drumarii intervin pentru adeszapezi mai multe masini blocate in zona Podu Hagiului – Cozmesti. Un drum cu circulatie ingreunata este cel de la Blagesti la Todiresti. Drumarii intervin in tot judetul. Se asteapta ca ninsoarea sa se opreasca in jurul orei 18.00, nu insa si vantul”, a declarat Marius Parciu, purtatorul de cuvant al CJ Iasi.
La ora 13.00 niciun drum judetean nu era blocat. „Se intervine de la ora 3 dimineata incontinuu, cu autogrede, sararite si freze. Practic, toate utilajele sunt pe traseu. Din cauza viscolului se formeaza „dopuri” de zapada, care ingreuneaza traficul. Acestea se formeaza la scurt timp dupa ce intervine utilajul. Ninge si viscoleste in tot judetul, dar o situatie mai dificila este in zona sudica. Conform prognozei meteo, viscolul va dura pana in jurul orei 21.00 (cod galben)”, au completat reprezentantii CJ Iasi.