antrenor_acuzat_de_viol

Soc! Antrenorul olimpic Radu Ana a fost demis din Federatia Romana de Lupte. Antrenorul de lupte a fost acuzat de doua sportive ca ar fi intrat peste ele in camera si ar fi incercat sa le violeze

Antrenorul olimpic Radu Ana, în vârstă de 46 de ani, a fost demis de federaţie după ce a fost acuzat de două sportive minore că ar fi încercat să le violeze, scrie gsp.ro. Şi colegele sportivelor susţin acuzaţia: „Domnul Ana a plecat după ce a vrut să se culce cu două fete. Venea beat la antrenamente”.
Contactat telefonic de jurnalişti, Radu Ana a precizat: „Domne, ştiu şi eu cine v-a zis vouă de asta. E unul care vrea să dea în mine, are legătură cu unele dintre fete. Să vă povestesc: la Centrul de la „Mircea Eliade”, eu sunt de toate, profesor, antrenor, pedagog, paznic. Sunt singurul care stă acolo cu fetele. M-am dus să le trimit la culcare, le-am zis să se culce. Asta a fost tot”.
Iniţial, FRL (Federaţia Română de Lupte), prin vocea secretarului general Andrei Vasile, a negat tentativa de viol: „Nu ştiu de aşa ceva, cred că e doar o încercare a cuiva de a face un nou scandal! Probabil că domnul Ana a fost dat afară pentru unele divergenţe avute cu antrenorul coordonator Toarcă. Nicidecum pentru aşa ceva! Bine, eu nu am informaţii, nu am participat la respectivul Birou Federal”.
Totuşi, oficialul lasă de înţeles că a avut loc un incident. „Bine, ştiţi cum e, la Bucureşti au venit fetele din toată ţara. La unele, educaţia e precară. Le-o fi trimis omul la culcare, alea nu au vrut… E greu să lucrezi cu fetele, au toanele lor, s-a dus omul să le potolească”, a comentat Vasile.
Radu Ana este fost campion european la juniori, categoria 54 de kilograme. Sportiv la Steaua, a obţinut acest titlu în anul 1987. Până la demiterea sa, luna aceasta, a mai lucrat la Steaua şi la Centrul Olimpic.
Antrenorul olimpic Radu Ana, în vârstă de 46 de ani, a fost demis de federaţie după ce a fost acuzat de două sportive minore că ar fi încercat să le violeze, scrie gsp.ro. 

Şi colegele sportivelor susţin acuzaţia: „Domnul Ana a plecat după ce a vrut să se culce cu două fete. Venea beat la antrenamente”.
Contactat telefonic de jurnalişti, Radu Ana a precizat: „Domne, ştiu şi eu cine v-a zis vouă de asta. E unul care vrea să dea în mine, are legătură cu unele dintre fete. Să vă povestesc: la Centrul de la „Mircea Eliade”, eu sunt de toate, profesor, antrenor, pedagog, paznic. Sunt singurul care stă acolo cu fetele. M-am dus să le trimit la culcare, le-am zis să se culce. Asta a fost tot”.

Iniţial, FRL (Federaţia Română de Lupte), prin vocea secretarului general Andrei Vasile, a negat tentativa de viol: „Nu ştiu de aşa ceva, cred că e doar o încercare a cuiva de a face un nou scandal! Probabil că domnul Ana a fost dat afară pentru unele divergenţe avute cu antrenorul coordonator Toarcă. Nicidecum pentru aşa ceva! Bine, eu nu am informaţii, nu am participat la respectivul Birou Federal”.

Totuşi, oficialul lasă de înţeles că a avut loc un incident. „Bine, ştiţi cum e, la Bucureşti au venit fetele din toată ţara. La unele, educaţia e precară. Le-o fi trimis omul la culcare, alea nu au vrut… E greu să lucrezi cu fetele, au toanele lor, s-a dus omul să le potolească”, a comentat Vasile.

Radu Ana este fost campion european la juniori, categoria 54 de kilograme. Sportiv la Steaua, a obţinut acest titlu în anul 1987. Până la demiterea sa, luna aceasta, a mai lucrat la Steaua şi la Centrul Olimpic.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

ARTICOL PRECEDENT

O eleva din Baia Mare care a lesinat in drum spre scoala a fost transportata cu un elicopter SMURD la Cluj, unde va fi supusa unei operatii pe creier

URMĂTORUL ARTICOL

De necrezut! Reprezentantul Romaniei la Eurovision, Cezar Ouatu, nu va avea un videoclip la piesa „It’s My Life”. Romania va intra in semifinala a doua a concursului Eurovision pe 16 mai, iar pe 18 va avea loc finala

Ultimele știri de la Sport