mama_fara_suflet

Socant! O femeie din Maramures este cercetata in stare de arest preventiv, fiind acuzata ca si-a omorat „prin cruzimi” bebelusul de doua saptamani, dupa care i-a ars cadavrul

O femeie a fost arestată preventiv pentru 29 de zile de Tribunalul Maramureş, pentru omor deosebit de grav, după ce şi-a ucis bebeluşul de numai două săptămâni şi a ars cadavrul.
„Din ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale întocmită de procurori reiese că în 3 aprilie femeia, care se afla în locuinţa bunicului său, a suprimat prin cruzimi viaţa fiului său, în vârstă de două săptămâni, după care i-a ars cadavrul”, a spus purtătorul de cuvânt al Parchetului Tribunalului Maramureş, procurorul Ioan Petran, potrivit Mediafax.
Potrivit acestuia, procurorii Parchetului Tribunalului Maramureş au solicitat instanţei arestarea preventivă a femeii, pentru omor deosebit de grav.
Tribunalul Maramureş a admis propunerea formulată de procurori şi a dispus arestarea preventivă a femeii pentru 29 de zile.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

ARTICOL PRECEDENT

Un taximetrist din Constanta a fost injunghiat in gat, miercuri (29.05.2013), in plina strada de un client. Agresorul este cautat de politie

URMĂTORUL ARTICOL

Bilant tragic! Aproape 5.000 de decese au fost cauzate de accidente rutiere (28%) si sinucideri (27%), potrivit unui raport al INML „Mina Minovici” din Capitala

Ultimele știri de la Actualitate