Sorin Minciuna va ocupa temporar functia de director adjunct la Centrul Regional pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit Nord-Est Iasi

 

 

 

Sorin Minciună va ocupa temporar funcţia de director adjunct la Centrul Regional pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit Nord-Est Iaşi. Fratele său, Daniel, este şeful Direcţiei Judeţene de Administrare a Drumurilor şi Podurilor din subordinea Consiliului Judeţean Iaşi.

Sorin Minciună va deţine interimatul pe toată perioada suspendării lui Liviu Bulgaru, fostul deţinător al funcţiei. Contactat telefonic de reporterii Ziarului de Iaşi, Sorin Minciună a confirmat informaţia. “Sunt delegat în funcţie timp de şase luni, până pe 30 mai anul următor”, ne-a spus acesta. Sorin Minciună lucrează de şapte ani în cadrul instituţiei, fiind expert în cadrul Biroului de Control al Proiectelor Finalizate, după cum ne-a precizat chiar acesta. Noul şef de la CRDRP IaşI a mai fost delegat şi la Serviciul de Verificare Tehnică din cadrul aceleiaşi instituţii. În vârstă de 33 de ani, Minciună a absolvit cursurile Facultăţii de Silvicultură din cadrul Universităţii “Ştefan cel Mare” din Suceava, promoţia 2004. Surse din cadrul instituţiei susţin că acesta ar fi apropiat al naţional-liberalilor ieşeni, lucru dezminţit vehement de noul şef de la CRDRP. “Nu am avut legături cu nici un partid politic până acum”, a replicat Minciună. Contactat telefonic, Anghel Ficu, şeful CRDRP Iaşi, ne-a declarat următoarele:. “Sorin Minciună lucrează cam de şapte ani în instituţie. Propunerea a venit din partea mea. M-am consultat cu toţi şefii de servicii din cadrul instituţiei şi pe urmă i-am propus delegarea în funcţie”, a precizat Ficu. La CRDRP Iaşi, delegarea lui Minciună nu a fost singulară. “Eugen Izbaşa a fost delegat ca şef al Serviciului de Verificare Tehnică a dosarelor depuse de beneficiari. Aceasta este tot expert al instituţiei, având o vechime în muncă de 10-12 ani”, a adăugat Anghel Ficu. Izbaşa preia funcţia în urma suspendării lui George Pădure, fostul şef al Serviciului de Verificare Tehnică. Liviu Bulgaru a fost suspendat din funcţia de director pe care o deţinea în cadrul CRDRP Iaşi la mijlocul lunii precedente, fiind depusă o plângere penală pe numele acestuia. La acea dată, surse apropiate instituţiei au declarat “Ziarului de Iaşi” că suspendarea are la bază nişte fapte ce datează din anii 2009-2010 şi au legătură cu favorizarea unor dosare care nu se încadrau în grila de punctaje ce ar fi permis pri­mirea de fonduri europene. Bulgaru susţine că nu ştie care sunt motivele suspendării din funcţie, acuzând însă anumite interese politice, în contextul candidaturii sale pentru un fotoliu de europarlamentar din partea PDL.

 

ziaruldeiasi.ro

 

 

 

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

ARTICOL PRECEDENT

Indicele de Perceptie a Coruptiei (IPC) lansat de Transparency International claseaza Romania pe locul 69 din 177 de state analizate, obtinand 43 de puncte la egalitate cu Italia si Kuweit. Vezi detalii

URMĂTORUL ARTICOL

In zilele de 5 si 6 decembrie, Universitatea de Medicina si Farmacie “Grigore T. Popa” din Iasi sarbatoreste 134 de ani de existenta sn spatiul academic iesean. Vezi programul evenimentelor Zilelor UMF 2013

Ultimele știri de la Actualitate