Miercuri 26 martie și Joi 27 martie 2014, , ora 19.00, Teatru Fix te așteaptă la premiera spectacolului Featuring Loretta. Spectacolul face parte din seria spectacolelor de autor, din cadrul proiectului independent AUTOR DRAMATIC. AUTOR VIU.
Textul Featuring Loretta aparține autorului canadian George F. Walker.Este unul dintre cei mai prolifici dramaturgi ai Canadei, și de asemenea unul dintre cei mai montați autori atât în Canada cât și pe plan internațional.
Acțiunea se petrece în sudul Americii, într-o cameră de motel, unde locuiește, nu de foarte mult timp Lorrie, o chelneriță , care e în căutarea unui job care să-i permită autonomia financiară.
Îl cunoaște pe Dave – un agent de vânzări care se îndrăgostește de ea și pe Michael un “impresar” care îi propune un proiect interesant. Dar când cei doi bărbați se cunosc lucrurile se complică.
Spectacolul realizat de Teatru Fix reprezintă premiera națională a acestui text.
Distribuție : Loretta – Stanca Jabenițan
Dave – Mihai Pintilei
Michael – Cătălin Ștefan Mîndru
Sophie – Delia Neagu
Regia : Adrian Iclenzan
Scenografia : Alina Herescu
Tehnic : Alin Ștefan Prodan
Traducere și adaptare : Teatru Fix
O producţie marca Teatru FiX.
Spectacolul conține limbaj licențios.
Miercuri 26 martie și Joi 27 martie 2014, ora 19.00
Bilet 15 ron, reducere studenți/elevi 10 ron
Rezervări www.teatrufix.ro , 0724 921212 , 0757 820521