Tot mai mulţi sugari ajung în centrele de plasament. Câteodată câte unul pe zi, mai rar câte unul-doi pe săptămână. În Centrul de Plasament „Sf. Andrei“ din Iaşi, 82 de copii de-o şchioapă au fost scoşi din familii din cauza situaţiilor limită în care se aflau, sau au fost abandonaţi în spitale pentru că părinţii nu au ştiut cum să se lupte cu un diagnostic timpuriu.
Şansa acestor copii este găsirea unui membru din familie care să aibă curajul să-şi asume responsabilitatea pentru creşterea sa, ori a unui asistent maternal angajat de către Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) tocmai pentru astfel de cazuri. Însă, până când copiii părăsesc centrul, ei cresc sub ochii personalului centrului, sprijiniţi numai de către acesta. „Acum, o femeie se ocupă de şapte sugari. Ori regulamentul spune că ar trebui să fie una la doi copii. Noi nu ne permitem aşa ceva. Suntem supraaglomeraţi şi din nefericire ne confruntăm şi cu un deficit de personal, iar lipsa de afecţiune din perioada 0-1 an marchează definitiv copilul. El trebuie învăţat să stea în şezut, trebuie învăţat să meargă şi trebuie învăţat să mânănce. Din lipsa de personal compromitem startul către viaţă al copilului“, a explicat dr. Georgeta Ciobanu, directoarea centrului.
Pentru mulţi dintre copiii de la „Sfântul Andrei“, hotărârea judecătorească prin care au ajuns sub protecţia DGASPC-ului, şi implicit în centru, a însemnat salvarea lor. Sunt cazuri în care micuţul a reprezentat singura sursă de venit a familiei, dar cu toate acestea părinţii l-au neglijat sau abuzat. Sunt situaţii în care copilul a nimerit în mijlocul certei dintre părinţi şi a căzut asfel victimă furiei nestăpânite. Mai sunt şi copiii pe care părinţii i-au abandonat pentru că medicii i-au diagnosticat cu diferite boli care necesită atenţie şi răbdare, ori ei, părinţii, nu reuşeau să ţină pasul cu afecţiunea micuţului şi atunci l-au lăsat în spitale, în grija altora.
„Băieţelul nu ştia să zâmbească“
Mihăiţă are doi ani şi trei luni şi se află în Centrul de Plasament „Sfântul Andrei“ de la un an. Încă de când s-a descoperit că micuţul are o problemă renală, părinţii l-au lăsat în spital, iar de atunci Mihăiţă a învăţat să zâmbească datorită angajatelor din centru. „Vreau să vă spun că băieţelul nu ştia să zâmbească atunci când a ajuns la noi“, spune Teodora Racoveanu, psihopedagogul centrului, în timp ce Mihăiţă aleargă bucuros prin camera de zi şi se pregăteşte pentru poze. Acum a recuperat mult şi arată precum copiii de vârsta sa. Dar atunci când a fost preluat în centru, micuţul care ajungea adesea la spital din cauza febrei şi a infecţiilor urinare era mai mic şi mai slăbuţ decât ceilalţi copii de aceeaşi vârstă. Încet însă, grija oamenilor din centru l-au pus pe picioare, iar acel copil pricăjit care nu ştia să se bucure de nimic din jurul său s-a transformat într-un copil vioi, energic, pus pe şotii şi gata oricând pentru o „şedinţă“ foto. Mihăiţă este diagnosticat cu o insuficienţă renală cronică care i-a provocat în timp anemie şi osteoporoză. Afecţiunile însă nu i-au împiedicat pe angajaţii centrului să-l plimbe pe băiat în parc, la mall sau chiar la ei acasă. „Mihăiţă este privilegiatul tuturor, dar mai ales al psihopedagogului nostru care îi acordă o atenţie deosebită, de la plimbatul în parc, la alimentarea corectă a acestuia. Copilul este în parametrii vârstei, el a recuperat enrom, dar instituţia este instituţie. Oricât de mult încercăm, tocmai datorită supraaglomerării, la un moment dat poate nu-i acordăm atâta atenţie câtă are nevoie. Mihăiţă nu necesită o îngrijire deosebită în acest moment, ci doar un control periodic, o dată la trei luni, pentru evaluarea bolii“, explică directoarea centrului.
Mama lui Mihăiţă a primit în tot acest timp înştiinţări la primărie privind locul în care se află copilul său, însă a refuzat să vină să-şi vadă copilul. O familie care să-l primească în mijlocul său pe băieţel ar fi o şansă în plus pentru dezvoltarea sa. „Având o femeie la 11 copii este tot mai greu să urmăreşti toate simptomele unui copil. De câte ori merge la baie, câta apă bea, sau ce temperatură are. Ori pentru sănătatea lui Mihăiţă aceste semnale sunt vitale“, a mai precizat dr. Georgeta Ciobanu.
„E dezamăgit, vede că pe unii copiii îi caută părinţii, dar el rămâne tot cu noi“
Marian visează să se facă pompier sau jandarm. Anul trecut, conducerea centrului i-a pregătit de ziua sa o surpriză, iar băiatul şi-a petrecut împlinirea a şapte ani la Jandarmerie, alături de profesioniştii pe care îi stimează. În ultimii cinci ani, Marian nu a primit nicio veste de acasă. Chiar dacă DGASPC trimite constant înştiinţări părinţilor, aceştia nu-l caută şi-l lasă fără răspunsuri privind originea sa. „Cu toate că încercăm să-i facem viaţa mai frumoasă, Marian este dezamăgit în ultimul timp. Vede că pe unii copii îi mai caută părinţii, pe alţii îi iau asistenţii maternali în grijă, dar el rămâne tot cu noi. Este un copil căruia îi place să socializeze foarte mult. Am încercat să-l dăm la grădiniţa de masă, însă era prea frig şi răcea. Acum are învăţător la domiciliu şi se bucură enorm când vede că vine periodic cineva la el“, povesteşte coordonatoarea centrului, dr. Georgeta Ciobanu.
Marian a fost diagnosticat la rândul său cu insuficienţă renală cronică, însă boala a evoluat negativ şi de aproape două luni băiatul stă în spital pentru îndeplinirea procedurilor premergătoare dializei. Copilul a suferit deja o intervenţie chirurgicală în acest sens, iar acum conducerea centrului colaborează cu medicii de la Spitalul de Pediatrie pentru a-l trece pe Marian pe o listă de transplant. Însă, dat fiind faptul că băiatul are doar opt ani, situaţia este dificilă, iar şansele de a găsi un rinichi potrivit, dacă nu în România atunci în străinătate, sunt mici şi costisitoare. „Însă trebuie să încercăm totul pentru acest băiat atât de inteligent şi capabil. Imaginaţi-vă că, după ce a fost operat, ne povestea în centru cum se pregătesc medicii să intre în sala de intervenţii. Cum îşi pun mănuşile sau cum se dezinfectează cu soluţie specială. Este un copil care iubeşte să fie înconjurat de oameni. Îl ducem în parcuri, în Grădina Botanică sau în Palas ca să servească masa tocmai pentru că în aceste locuri sunt copii, ceea ce îl binedispune enorm. Însă a ajuns la perioada la care pune întrebări. Pe el nu l-au vizitat niciodată părinţii şi-mi dau seama că nu e uşor să ai atâtea mame, dar de fapt să nu ai niciuna a ta“, arată dr. Georgeta Ciobanu.
„Am funcţionat fără 22 de oameni“
Anul trecut, în Centrul de Plasament „Sfântul Andrei“ au intrat prin hotărâri de urgenţă 89 de copii de vârstă mică. Centrul cu o capacitate de 50 de locuri adăposteşte acum 82 de micuţi de care se ocupă 11 angajate. 20 de copii sunt cazaţi în trei apartamente ale centrului, în condiţiile în care acesta dispune de cinci astfel de locuinţe, două nefolosindu-le tocmai din lipsa de personal. „Depăşim capacitatea centrului cu 33 copiii. Eu am în subordine cinci apartamente, din care sunt deschise doar trei pentru că nu avem suficienţi anagajaţi. Acel blocaj care s-a făcut pe posturile din sistemul bugetar m-a prins într-o perioadă nefavorabilă în care au ieşit la pensie vreo şapte angajaţi, iar alţi şapte au ieşit din sistem. Tot anul trecut am funcţionat fără 22 de oameni şi abia în toamnă s-au angajat nouă persoane“, a mai explicat dr. Georgeta Ciobanu, directoarea centrului de plasament.
Practic, instituţia a funcţionat cu 16 angajaţi în minus, raportat la numărul de copiii aflat în centru. Mai mult decât atât, având în vedere că micuţii nu sunt autonomi pentru că sunt de vârste mici, munca angajaţilor este cu atât mai dificilă cu cât trebuie să-i ajute pe toţi la orice activitate. Toţi copiii trebuie îmbrăcaţi, toţi copiii trebuie încălţaţi, toţi copiii trebuie spălaţi, la toţi le trebuie legate şnururile la ghetuţe, pe toţi trebuie să-i duci de mână la masă. 90% dintre copiii din Centrul de Plasament „Sfântul Andrei“ trebuie hrăniţi, pentru că nu mănâncă singuri. „Eu sunt aici de 24 de ani. Îmi pare rău să spun, dar gradul de abandon de acum seamănă cu cel din 1990. Dovadă că este multă sărăcie. Sunt nişte situaţii sociale care generează abandonul. Copiii rămaşi în centru întreabă cu timpul de părinţi, iar noi îi încurajăm şi le spunem că vor veni, că acum îşi fac casa şi, de îndată ce o vor termina, vor veni după ei. Însă câteodată nu mai avem argumente“, constată cu amărăciune dr. GeorGeta Ciobanu.
ziaruldeiasi.ro
