steaua_ceahlaul

Steaua Bucuresti a invins pe Ceahlaul Piatra Neamt cu scorul de 2-1 (2-1), sambata seara (20.07.2013), pe stadionul ”Steaua”, intr-un meci din prima etapa a Ligii I de fotbal

Pentru Steaua au marcat Adrian Popa (11) şi Daniel Georgievski (26), golul oaspeţilor fiind reuşit de Emil Jula (40), în faţa a circa 10.000 de spectatori. Ceahlăul a oferit o replică bună şi a pus probleme campioanei în multe momente.
Golul din care Steaua a deschis scorul a fost marcat de Popa din poziţie de ofsaid. Echipa din Ghencea a cerut penalty în minutul 36, când centrarea lui Iasmin Latovlevici a lovit mâna lui Garcia. O fază controversată a fost şi în careul Stelei, în minutul 86, când Latovlevici a avut o intervenţie periculoasă la Doru Popadiuc, însă arbitrul nu a acordat nimic.
Vlad Chiricheş s-a accidentat la încălzire şi a fost schimbat în ultimul moment cu Florin Gardoş în garnitura de start a Stelei. Atacanţii Federico Piovaccari şi Leandro Tatu nu au fost nici măcar rezerve.
Vasile Miriuţă a debutat oficial în acest meci ca antrenor al Ceahlăului.
Arbitru: Radu Petrescu (Bucureşti); arbitri asistenţi: Florin Păunescu (Râmnicu Vâlcea), Alexandru Cerei (Cluj-Napoca); arbitru de rezervă: Teodor Crăciunescu (Râmnicu Vâlcea)
Observatori: Constantin Miclea (Buşteni) – CCA, Ionuţ Calancia (Bucureşti) – LPF

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

ARTICOL PRECEDENT

Un barbat din comuna ieseana Tutora si-a stropit sotia cu benzina, apoi i-a dat foc, in urma unui conflict intre cei doi. Femeia a fost transportata in stare grava, cu un elicopter SMURD, la un spital din Bucuresti

URMĂTORUL ARTICOL

Zi istorica pentru Belgia! Regele Albert al II-lea abdica in favoarea fiului sau mai mare, Printul Philippe

Ultimele știri de la Sport