Victoria Stelei cu 3-0 de la Bucureşti a fost urmată de un succes la Skopje, cu 2-1, iar echipa s-a calificat fără emoţii în turul trei preliminar al Ligii Campionilor acolo unde va juca împotriva campioanei Georgiei, Dinamo Tbilisi.
Victoria Stelei cu 3-0 de la Bucureşti a fost urmată de un succes la Skopje, cu 2-1, iar echipa s-a calificat fără emoţii în turul trei preliminar al Ligii Campionilor acolo unde va juca împotriva campioanei Georgiei, Dinamo Tbilisi.
Steaua: Tătăruşanu – Georgievski, Szukala, Gardoş, Latovlevici – Bourceanu, Pintilii (’77 – Răduţ) – Popa, Stanciu, Pârvulescu (’55 – Iancu) – Piovaccari (’46 – Nikolic). Antrenor: Laurenţiu Reghecampf. Vardar: Pavlovic – Reljic, Tanevski, Bojovic, Cikarski – Petrovic, Temelkov – Gimenez (’88 – Janovski), Petrov (’80 – Manevski), Stojkov (’67 – Georgiev) – Kostovski. Antrenor: Blagoja Milevski.. Arbitru: Oleksandr Dedo (Ucraina). Meciul de pe Arena „Philip II” a avut iz de partidă amicală, fiindcă ce nebun ar fi putut crede că modesta Vardar ar putea întoarce acel 0-3 de pe „Arena Naţională”, care ar fi putut fi cu indulgenţă un 0-5. Aşa că macedonenii au început cu mai multă vână… vânând un succes de palmares, iar Steaua a stat sub umbrela scorului din tur, dar a realizat mai toate momentele luminoase din prima repriză. Golul marcat în min. 24 a pornit de la o acţiune de toată frumuseţea a lui Nicuşor Stanciu care a pătruns pe dreapta lipit de linia de poartă, a driblat un adversar din fentă şi a centrat perfect pentru Piovaccari, care a reluat în poartă, din cădere, cu adversar în cârcă. Alte două faze au încălzit arena din Skopje: reluarea din foarfecă a aceluiaşi Piovaccari (portarul Pavlovic s-a opus) şi o nouă acţiune de fineţe a lui Stanciu, care a pătruns frontal şi a lobat peste Pavlovic, mingea nimerind bara (’36). Stanciu a ajuns la ricoşeu, dar fundaşul Bojovic a respins de pe linia porţii. Cu toate acestea, repriza s-a încheiat la egalitate, fiindcă în min. 45^1, Kostovski a finalizat cu o lovitură de cap în plasă, în ciuda plonjonului lui Tătăruşanu. Repriza secundă a fost şi mai frumoasă, tot cu Steaua la cârmă, dar şi cu o echipă macedoneană mai curajoasă şi periculoasă. Ratările s-au succedat într-un ritm ameţitor până în min. 72, când Adi Popa i-a luat faţa lui Cikarski, iar centrarea sa l-a găsit liber în careu pe Bourceanu, care n-a iertat. Urmează, marţi prima manşă cu Dinamo Tbilisi, care a eliminat pe feroezii de la Streymour cu scorul general de 9-2!