ciocolata_previne_riscul_de_atac_cerebral

Studiu: un singur baton de ciocolata consumat zilnic influenteaza activitatea creierului in mod direct, scazand riscul de a face atac cerebral

Cercetări anterioare în acest sens au arătat că benefică pentru creier, în cazul în care este consumată cu moderaţie, este ciocolata neagră, însă acest studiu recent, publicat în revista Neurology, arată în premieră că orice tip de ciocolată acţionează asupra vaselor de sânge.
Specialiştii de la Glasgow University au măsurat viteza sângelui participanţilor la studiu, la nivelul celor mai importante artere, în timp ce aceştia consumau ciocolată stând în poziţie orizontală. S-a descoperit astfel că ciocolata avea efect asupra nivelului de dioxid de carbon care afectează vasele de sânge, îmbunătăţind circulaţia şi având, astfel, un impact pozitiv la nivelul celulelor creierului.
„Consumul unui baton de ciocolată obişnuită a fost asociat cu o modificare a nivelului de rigiditate a vaselor de sânge. Informaţiile noastre iau în calcul posibilitatea să existe un efect direct între anumite ingrediente din ciocolată şi vasele de sânge. Ipoteza este plauzibilă datorită flavonoizilor din ciocolată”, spune profesorul Matthew Walters, coordonatorul studiului.
Flavonoizii, care se regăsesc mai ales în cacao, sunt antioxidanţi puternici care contribuie la prevenirea afecţiunilor cardiace. Însă ciocolata este bogată în zahăr şi are un conţinut crescut de grăsimi şi poate cauza obezitate, acesta fiind, de altfel, unul dintre principalii factori care declanşează atacul cerebral.
Ciocolata previne riscul de atac cerebral

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

ARTICOL PRECEDENT

Vezi cateva sfaturi pentru a scapa de durerile de spate

URMĂTORUL ARTICOL

Islanda in alerta! Institutul meteorologic si vulcanologic islandez a anuntat ca a constatat o „agitatie ridicata” a vulcanului Hekla

Ultimele știri de la Sanatate