Susținătorii dreptei din România s-au săturat de imunități și cumătrii!

Având în vedere speculațiile care s-au tot făcut în presă pe seama restructurării în plan local a noului PNL, în calitate de co-președinte al organizației municipale a PNL Iași, consider oportun să fac următoarele precizări:
        Nimeni nu este mai presus de lege, așa că-i cer domnului Varujan Vosganian să se pună la dispoziția organelor de cercetare penală, renunțând la imunitatea parlamentară conferită de statutul de senator al PNL Iași. Cât timp se va ascunde în spatele acestei imunități și nu va lăsa organele de anchetă să-și ducă cercetarea până la capăt, senatorul Vosganian va aduce grave prejudicii de imagine atât organizației PNL din care face parte, cât și președintelui ales al României, Klaus Werner Iohannis, al cărui mesaj privind eradicarea corupției și modificarea legii privind imunitatea parlamentară a fost foarte clar. PNL Iași susține fără rezerve acest proiect prezidențial și nu va face excepție pentru nimeni.
        Solicit oficial sancționarea pe linie de partid a vicepreședintelui Marius Bodea pentru aducerea unor grave prejudicii de imagine partidului, cu prilejul lansării oficiale a noii piste a aeroportului Iași, când a citit un mesaj din pușcărie din partea deținutului Relu Fenechiu, condamnat la închisoare cu executare pentru fapte de corupție. Indirect, Marius Bodea i-a atribuit fostului deputat Fenechiu merite pe care acesta nu le are. Investiții de o asemenea anvergură se fac cu fonduri publice, nu din banii de buzunar ai unor miniștri sau persoane publice. Iar miniștrii nu au merite personale, ci pun în aplicare măsuri guvernamentale.
        Tocmai pentru că persistă confuzia conform căreia marile investiții în infrastructură se fac în funcție de influența personală pe care o dețin unii parlamentari sau miniștri la conducerea guvernului, susțin viziunea unitară de dezvoltare a României, prezentată de președintele Klaus Iohannis, în campania electorală. Autostrăzile trebuie să facă obiectul unui plan echilibrat de dezvoltare strategică, nu în funcție de cine cu cine e prieten sau are ușa deschisă la primul ministru! Această manieră prost înțeleasă de a face lobby a produs grave dezechilibre economice și sociale la nivel regional, și implicit a izolat provincia istorică Moldova (și Iașul) din toate punctele de vedere.
        Îmi mențin hotărârea de a întreprinde demersurile legale de organizare a unui referendum de demitere a primarului Gheorghe Nichita. Orice zi în plus de menținere a acestui incompetent la conducerea primăriei municipiului Iași înseamnă irosirea unor bani publici și distrugeri ireversibile pe care ieșenii nu și le mai pot permite.
Am făcut aceste precizări în urma unor consultări prealabile cu colegi de partid, conștienți fiind că susținătorii dreptei din România s-au săturat de imunitățile și cumătriile din politică. Am înțeles perfect mesajul dat de alegători la 16 noiembrie 2014, așa că-l vom duce la îndeplinire.
Co-președinte PNL municipiul Iași,
Dragomir Sava Tomașeschi
 

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

ARTICOL PRECEDENT

Vezi aici ce meciuri vor fi in ultima etapa din Liga Campionilor

URMĂTORUL ARTICOL

Declaratiile marcante ale unui membru din plutonul de executie al sotiilor Ceausescu

Ultimele știri de la Comunicate de presa