Până pe 15 august, Clubul Rotary Iaşi 2000 organizează, în cadrul programului Youth Exchange at Rotary International, tabăra internaţională de olărit „Cucuteni – Pottery Camp“. Conform reprezentanţilor instituţiei, prin intermediul acestui eveniment se urmăreşte promovarea culturii şi a istoriei zonei Cucuteni, în special privind activităţile de olărit şi de pictură pe ceramică.
Totodată, cei opt participanţi care sunt prezenţi în această tabără vor beneficia de excursii pe teme similare celei a taberei în Bucovina, Cheile Bicazului, cât şi în alte localităţi din Moldova care au o tradiţie deja stabilită în meşteşugul olăritului. Tinerii, între 15-18 ani, care participă la această tabără sunt din România, Spania, Franţa, Germania, SUA şi Belgia. Deschiderea oficială a taberei a avut loc astăzi (luni), la ora 18.00, în sala Mozart a complexului Palas.
Până pe 15 august, Clubul Rotary Iaşi 2000 organizează, în cadrul programului Youth Exchange at Rotary International, tabăra internaţională de olărit „Cucuteni – Pottery Camp“.

Conform reprezentanţilor instituţiei, prin intermediul acestui eveniment se urmăreşte promovarea culturii şi a istoriei zonei Cucuteni, în special privind activităţile de olărit şi de pictură pe ceramică.