De anul viitor guvernul vrea să perceapă taxe la sănătate pentru nevasta casnică si copiii majori care nu muncesc.
Se pare că aceste noi dări s-ar fi regăsit în scrisoarea de intentie transmisă de guvernanti Fondului Monetar International si în care se preciza că se lucrează la un proiect de lege referitor la introducerea unor noi taxe si impozite, menite să atragă încasări bugetare. Totodată, se doreste ca de la 1 ianuarie 2014 să se aloce mai multe ajutoare sociale, banii necesari urmînd a fi luati de la cei care au venituri peste medie, ideea fiind un fel de haiduceală modernă – să luăm de la bogati si să dăm la săraci. Văzînd amploarea criticilor apărute în societatea civilă după aparitia acestor informatii, reprezentantii Ministerului Finantelor Publice au dat înapoi si au precizat că aceste noi taxe nu ar fi fost asumate în scrisoarea de intentie trimisă la FMI. Cu toate acestea, n-a precizat nimeni că nu se va regăsi taxa nouă într-un alt proiect de lege. Astfel, taxa pe nevastă va însemna concret că persoanele care vor avea un venit peste medie, valoarea urmînd a fi stabilită ulterior, si ale căror sotii nu lucrează, vor fi obligate să achite contributii la sănătate si pentru consoartă, în cuantum de 5,5% din leafă. De asemenea, se vor impune contributii si pentru copiii majori care nu lucrează, dar care se află la studii. În aceste conditii, un salariat ar putea fi obligat să achite contributii la sănătate lunare în valoare de 16,5% din leafă, acestea reprezentînd taxa personală, taxa pentru nevasta casnică si taxa pentru un copil student de exemplu, cei din urmă fiind în acest moment coasigurati, adică beneficiari de servicii medicale gratuite. Dacă omul are doi copii studenti, atunci contributiile vor sări de 20 de procente, ceea ce-i va reduce substantia retributia. Deocamdată nu s-a stabilit plafonul de la care se va percepe această taxă, dar este de asteptat să se facă precizările de rigoare în toamnă, după revenirea din vacantă a guvernantilor. Ideea unei astfel de taxe nu este nouă, contributiile suplimentare regăsindu-se si în proiectul noii legi a Sănătătii, elaborat anul trecut. Atunci, se prevedea plata contributiilor la sănătate pentru coasigurati. Legea respectivă spunea că o persoană putea avea maximum trei coasigurati si pentru fiecare urma să plătească procentul de 5,5% calculat la salariul minim pe economie. Aveau obligatia să achite noile dări cei ale căror retributii lunare erau mai mari de două salarii minime pe economie, adică cei care anul trecut aveau o leafă de peste 1.400 de lei brut. Noua lege a Sănătătii a fost trasă pe linie moartă, desi s-a tot bătut monedă vreo doi ani pe necesitatea schimbării ei si a aducerii ei la nivelul legislatiei europene. În Neamt în acest moment plătesc lunar asigurări de sănătate mai putin de 150.000 de persoane, în această categorie intrînd salariatii, cei cu profesii liberale, dar si persoanele care obtin venituri de activităti independente. În schimb, numărul beneficiarilor de servicii medicale gratuite este de aproximativ 400.000 de persoane, printre care sînt somerii, copiii, elevii si studentii de peste 18 ani, beneficiarii de ajutoare sociale, persoanele cu handicap etc.

monitoruldeneamt.ro