MOLDOVA
Regimul termic se va menţine în mare parte a intervalului peste cel climatologic specific, astfel că vremea va fi local călduroasă, media maximelor la nivelul întregii regiuni fiind de 27…31 de grade, iar a minimelor de 13…16 grade, valori chiar mai ridicate fiind posibile în jurul datei de 15 iunie.
Chiar dacă instabilitatea atmosferică se va manifesta local, în special în zilele de 10 şi 11 iunie, iar în puncte izolate se pot înregistra cantităţi de apă mai însemnate, regimul pluviometric la nivelul regiunii se menţine în general deficitar, cel puţin pe parcursul primei săptămâni. Ploi pe spaţii ceva mai extinse sunt estimate în jurul datei de 16 iunie.
LA MUNTE
Pe tot parcursul intervalului, vremea va fi mai caldă decât în mod obişnuit în această perioadă din an, astfel că vor fi, în medie, valori maxime de 17…20 de grade şi minime de 8…11 grade, pentru perioada 14 – 15 iunie fiind posibile temperaturi chiar şi mai ridicate.
Instabilitatea atmosferică se va manifesta în special în zilele de 10 şi 11 iunie şi din nou în perioada 15 – 17 iunie, când aversele se vor semnala pe spaţii mai extinse şi vor fi posibile cantităţi de apă mai însemnate.