Tensiunile cresc in Peninsula Crimeea. Rusia detine controlul asupra regiunii cu ajutorul militarilor sai. Marina rusa efectueaza exercitii cu munitii reale in Marea Baltica

 

 

 

Rusia se pregăteşte de război. Acest lucru este dovedit de exerciţiile militare, cu muniţie de război, pe care Marina rusă le-a efectuat în Marea Baltică. Mai multe nave militare ruse şi submarine au luat parte la exerciţii. Însuşi preşedintele Putin a venit să asiste la antrenamentele efectuate de tancurile şi blindatele ruseşti.

 

 

Între timp, în Crimeea, cei aproximativ 15.000 de soldaţi ruşi au preluat controlul asupra bazelor militare ucrainene şi asupra aeroporturile din regiune.

 

Întreaga situaţie a atins un punct culminant când oficiali din cadrul Ministerului ucrainean al Apărării au declarat că Rusia a dat un ultimatum trupelor ucrainene aflate în regiune pentru a se preda până la orele dimineţii. Informaţiile au fost însă dezminţite de oficialii ruşi.

 

Miniştri de Externe ai statelor membre UE s-au reunit la Bruxelles pentru a încerca să găsească o soluţie diplomatică pentru rezolvarea conflictului.

 

Pe de altă parte, Statele Unite, prin vocea preşedintelui Barack Obama, ameninţă Rusia că va analiza posibilitatea impunerii unor sancţiuni.

 

În încercarea de a găsi o soluţie paşnică la criza din Ucraina, preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, a cerut joi organizarea unei şedinţe extraordinare la Bruxelles. La întâlnire vor participa şefi de stat şi premieri ai statelor membre UE.

 

Ministrul român de Externe Titus Corlăţean a reafirmat sprijinul ferm al României faţă de poziţia comună adoptată la 2 martie 2014 de către Consiliul Nord-Atlantic, care condamnă acţiunea militară a Rusiei din regiunea ucraineană Crimeea, reiterează sprijinul Aliaţilor pentru suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei şi face un apel la Rusia pentru respectarea angajamentele asumate în plan multilateral şi bilateral faţă de Ucraina.

 

 

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

ARTICOL PRECEDENT

Spectacol aniversar: Petru Ciubotaru – 50 de ani de teatru! Recitalul Tinerete fara batranete si teatru fara de moarte este programat pentru 6 si 20 martie 2014

URMĂTORUL ARTICOL

Un cutremur cu magnitudinea 2.8 a fost inregistrat in zona Vrancea luni noapte, 3 martie 2014!

Ultimele știri de la International