Termo-Service, firma care detine monopolul in administrarea locuintelor din Iasi, a anuntat ca se va implica in viata persoanelor singure si a batrânilor fara apartinator care se afla in situatii dificile.
Angajatii firmei sustin ca astfel, persoanele vizate pot sa fie vizitate de inspectorii sociali si pot comunica cu reprezentantii Termo-Service despre dificultatile pe care le intampina in cadrul asociatiei de proprietari.
Pentru început, Termo-Service va întocmi o situatie a persoanelor singure care sa contina si date despre cunoscuti. „Persoanele singure, lipsite de ajutor, au intrat în atentia administratorilor de asociatii. Multi batrâni au fost descoperiti în locuinte la câteva zile de la deces. Încercam sa alcatuim o baza de date cu persoanele aflate în situatii de risc si apoi, un sistem de comunicare periodica, pentru a-i ajuta la nevoie”, a declarat Tudor Tudose, directorul Termo-Service.
bzi.ro