Top 7 alimente care te ajuta sa ai o inima sanatoasa

 

 

 

Bolile de inimă au ca principală cauză alimentaţia. Iată ce alimente este bine să consumi pentru a-ţi menține inima sănătoasă:

 

 

1. Peştele. Asociaţia Americană pentru Sănătatea Inimii recomandă consumul de peşte de cel puţin două ori pe săptămână. Este bun în special peştele mai gras deoarece este mai bogat în acizi graşi de tip Omega-3. Aceşti acizi graşi reduc riscul de a suferi de artrită, scad nivelul colesterolului şi al tensiunii arteriale, scrie doctorulzilei.ro.

 

2. Uleiul de măsline. Schimbaţi uleiul normal sau untul cu uleiul de măsline pentru că ajută la reducerea nivelului de colesterol. Grăsimile monosaturate care se găsesc în uleiul de măsline sunt cele mai „sănătoase” dintre grăsimi, dar nu trebuie uitat că ele rămân totuşi un tip de grăsimi, aşa că trebuie folosit cu moderaţie chiar şi uleiul de măsline.

 

3. Nucile. Un studiu amplu realizat anul trecut a arătat că dacă un om înlocuieşte în alimentaţia sa consumul de carne roşie cu cel de nuci, riscul de a suferi un accident vascular cerebral scade cu 17%. Grăsimile nesaturate din nuci pot ajuta la reducerea colesterolului în comparaţie cu carnea roşie. Nu trebuie uitat faptul că şi acestea au un nivel destul de ridicat de grăsimi şi calorii.

 

4. Fructele de pădure. Fructele de pădure sunt bogate într-un anumit tip de antioxidant care se numeşte polifenol care poate scădea tensiunea arterială şi mai poate stimula aşa-numitul „colesterol bun”.

 

5. Fulgii de ovăz. Fibra conţinută de fulgii de ovăz, precum şi de alte tipuri de cereale cum ar fi cele integrale, fructe sau legume, reduce absorţia de colesterol în sânge, ajutând la menţinerea arterelor „curate”.

 

6. Ciocolată neagră. Datorită unor compuşi numiţi flavonoide, care funţionează precum antioxidanţii, reducând colesterolul şi în acelaşi timp satisfăcându-ne pofta de dulce, ciocolata neagră este recomandată pentru reducerea tensiunii arteriale şi pentru prevenirea formării cheagurilor de sânge.

 

7. Roşiile şi cartofii. Roşiile sunt cea mai mare sursă de licopen, un antioxidant puternic. Deşi studiile nu au fost foarte clare, se pare că licopenul ar putea juca un rol important în prevenirea problemelor cardiovasculare tocmai datorită proprietăţilor sale anti-inflamatorii. De asemenea, cartofii dulci sunt un adevărat „scut” cu antioxidanţi împotriva bolilor cardio-vasculare. Orice tip de cartofi are un conţinut ridicat de fibre şi potasiu, esenţial pentru menţinerea inimii în cea mai bună stare.

 

 

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

ARTICOL PRECEDENT

Alesii ieseni din PSD vor schimbarea numelui Aeroportului Iasi! Vezi cum s-ar putea numi aeroportul

URMĂTORUL ARTICOL

Spectacol in premiera la Teatru Fix – Featuring Loretta – miercuri 26 martie si joi 27 martie 2014!

Ultimele știri de la Sanatate