Tradiţii româneşti în Postul Crăciunului
Odată cu începutul Postului Crăciunului, creştinii se adună şi repetă colinde. Cei dintâi colindători ai primului Crăciun au fost îngerii, care, potrivit Sfântului Evanghelist Luca, la Naşterea Domnului cântau: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu, şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire!“. Colindul românesc are atât motive religioase (Sfânta Treime, facerea lumii, căderea în păcat, Maica Domnului, Buna Vestire, Naşterea Domnului), cât şi elemente profane (colinda gazdei, colinde pentru flăcău, pentru fecioară, pentru tinerii căsătoriţi, pentru prunci, pentru văduvă sau pentru bătrâni). La români, colindul reprezintă un liant între generaţii, păstrat, parcă, mai fidel decât la oricare alt popor. Colindătorii sunt mesageri ai lui Dumnezeu: vin cu pace, îndeamnă la nădejde, urează sănătate şi fericire şi vestesc mântuirea. Aşa se explică deosebita cinste cu care sunt întâmpinaţi de gospodari. Mitropolitul de fericită pomenire Antonie Plămădeală afirma că autorii cuvintelor colindelor sunt necunoscuţi, iar poporul credincios a găsit cuvintele şi melodiile cele mai potrivite, care „se prind aşa de uşor, se învaţă atât de uşor, se transmit atât de uşor de la o generaţie la alta, tocmai pentru că au reuşit să prindă cuvintele în cele mai adecvate melodii care răspund sensibilităţii noastre celei mai adânci“. Cuvintele provin din teologia Naşterii Domnului, iar melodiile vin din geniul poporului nostru.
În ziua de 24 decembrie, înainte de Crăciun, se ajunează până la ora Ceasului al IX-lea. Apoi se obişnuieşte a se consuma grâu fiert amestecat cu miez de nucă, fructe şi miere, amintind de postul proorocului Daniel şi al celor trei tineri în Babilon, „care, deşi erau hrăniţi cu seminţe, s-au arătat mai frumoşi decât cei hrăniţi cu multe desfătări.“ Potrivit pr. prof. dr. Nicolae Necula, „în ziua respectivă, în multe părţi din ţară se face şi pomană cu asemenea grâu fiert, ducându-se pe la casele rudelor şi ale celor nevoiaşi, împreună cu foiţe subţiri ca de plăcintă coapte, în care se înfăşoară miez de nucă amestecat cu zahăr sau miere. Ele se numesc «scutecele» Mântuitorului“. Ajunarea din această zi aminteşte de postul din perioada primară a creştinismului, când catehumenii ajunau în seara dinaintea Crăciunului, urmând a primi pentru prima oară Sfânta Taină a Euharistiei.