copilul_roman_din_italia_care_a_mancat_ciocolata_a_murit

Tragedia unor romani din Italia! Unul dintre copiii internati saptamana treecuta in Sicilia a murit joi(14.03.2013). Anchetatorii iau acum în calcul ipoteza şocantă a unei crime, după ce analizele au scos la iveală că băieţelul a înghiţit pesticid

Copilul în vârstă de cinci ani, Sebastian, intrase în moarte cerebrală miercuri. Joi în jurul orei 15.15 (16.15, ora României), copilul a decedat, la secţia de terapie intensivă a spitalului din oraşul sicilian Messina, informează presa italiană citată de Mediafax.
Consulul român Ioan Iacob a ţinut legătura cu familia încă din momentul internării copiilor, precizează publicaţia italiană.
Ceilalţi doi fraţi, de şapte şi zece ani, sunt în afara oricărui pericol. Autorităţile italiene continuă investigaţia pentru a stabili cauzele intoxicaţiei.
Copiii au fost internaţi pe 8 martie în Spitalul „Barone Lombardo” din oraşul sicilian Canicattì. Ei provin dintr-o familie de români care locuieşte în orăşelul sicilian Naro. Ulterior, cei trei copii au fost transferaţi la alte unităţi medicale din Sicilia.
Părinţii au declarat că cei trei copii au mâncat ciocolată, iar anchetatorii cred că este vorba de ciocolate cu lichior care ar fi putut conţine metanol.

Unul dintre cei trei copii români internaţi săptămâna trecută, în Sicilia, cu simptome de otrăvire, a murit joi după-amiază (14.03.2013), anunţă autorităţile italiene citate de site-ul publicaţiei Gazzetta del Sud.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

ARTICOL PRECEDENT

Stare de urgenta in Ungaria din cauza caderilor masive de zapada!

URMĂTORUL ARTICOL

Malpraxis la Maternitatea din Buzau. Poliţiştii buzoieni au declanşat o anchetă, vineri (15.03.2013), în cazul unei femei de 23 de ani care a murit la Maternitatea din Buzău. Femeia care ar fi avut probleme ginecologice a suferit un stop cardio-respirator

Ultimele știri de la International

Megalopolisul NEOM

Megalopolisul Neom este un proiect ambițios de dezvoltare urbană în Arabia Saudită, parte a viziunii 2030