fata_spanzurata_in_suceava

Tragedie in localitatea suceveana Fantanele! O fata in varsta de aproximativ 14 ani a murit, luni (06.05.2013), fiind gasita spanzurata intr-o incapere a locuintei

Purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, inspectorul de poliţie Ionuţ Epureanu, a declarat agenţiei Mediafax că o fată în vârstă de aproximativ 14 ani, din localitatea suceveană Fântânele, a fost găsită spânzurată, luni, într-o debara a locuinţei.
El a spus că fata era în grija mamei, iar tatăl este plecat în străinătate.
Epureanu a precizat că în acest caz urmează să se facă necropsia, iar poliţiştii fac cercetări pentru moarte suspectă urmând să se stabilească motivele şi împrejurările producerii acestui eveniment.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

ARTICOL PRECEDENT

Accident mortal in Cluj. Un autocar cu 20 de pasageri a lovit, luni noapte (06.05.2013) o masina de servicii funerare. Soferul dricului nu a supravieţuit

URMĂTORUL ARTICOL

Un tanar de 30 de ani din Bacau si-a pus capat zilelor in ziua de Paste. S-a certat cu un unchi apoi a plecat pe camp, unde s-a aruncat in fata trenului

Ultimele știri de la Actualitate