Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni seară, că România are ca obiectiv major intrarea în zona Schengen. De asemenea, preşedintele a mai subliniat că şi trecerea la Euro este foarte importantă.
Principalele declaraţii ale lui Traian Băsescu:
Salut poziţia exprimată astăzi de premier cu privire la mandatul pe care îl are reprezentantul guvernului pentru şedinţa JAI din 7-8 martie. E o revenire la normalitate. Aş dedica această întâlnire cu presa unor realităţi eruopene. Se pare că trăim în lumi paralele, nu înţelegem care sunt misiunile noastre principale ca stat membru al UE. Două elemente sunt fundamentale: intrarea în Schengen şi adoptarea monedei euro. Sunt obligaţii asumate de noi. Nu sunt nici facultative, nici întâmplătoare.
Aş vrea să clarific faptul că România a avut consecvent în ultimii opt ani o politică de integrare şi trebuie să vă spun că de multe ori a existat tentaţia izolării zonei non-euro. România a avut poziţii extrem de severe, susţinute de Germania, atunci când s-a pus problema pactului Euro.
A fost tema uniunii bancare care de asemenea a fost concepută pentru statele din zona Euro. România a fosta tunci extrem de vehementă şi a cerut să fie parte la acest proces.
Aş spune că a fost consecvent o politică prin care am încercat să ne integrăm, uneori cu unele costuri.
Poziţia pe care o exprim fără rezerve: România are ca obiectiv major intrarea în zona Schengen. Nu mă refer că aceasta e prioritate numai din punct de vedere economic. O dată intraţi în Schengen avem alt culoar în aeroport. Camioanele nu mai stau în vamă. Pentru noi este esenţială intrarea în Schengen şi din punct de vedere al procesului de integrare şi din punct de vedere economic şi, poate cel mai important aspect, este cel politic.
Obiectivul intrării în Schengen rămâne un obiectiv fundamental pentru România. Niciun sacrificiu nu e prea mare.
România trebuie să îşi propună ca obiectiv major intrarea în Schengen cu costurile legate de corupţi sau potenţiali corupţi. Sunt costuri nesemnificative în raport cu nevoia politică de a muta frontiera UE pe Prut şi pe frontiera cu Ucraina. Este poate la fel de important ca intrarea în UE.
Noi am intrat în UE în 2007, dar încă nu ne-am integrat în cele două uriaşe facilităţi ale Uniunii: Schengen şi zona Euro. Cu toate eforturile noastre de a participa la tpate proiectele. Esenţiale sunt cele două. Să rămânem agăţaţi de zona dură a UE – acesta a fost efortul.
Despre declaraţia ministrului german de Interne: E un suporter al României. Oricine citea ultimul raport MCV ar fi făcut un pas înapoi. Se înncearcă acreditarea ideii că Germania e împotrivă din cauza romilor, de invazia românilor. Ministrul discută problema, dar nu condiţionează accesul României în Schengen. Din punctul de vedere al ministrul, România şi Bulgaria au o singură problemă: corupţie. Şi s-a reflectat în raportul MCV.
Văd că suntem foarte supăraţi că am cheltuit bani mulţi şi nu ne primesc în Schengen. Vă dau cifrele corecte cu costurile României. 470 de milioane de euro – facilitate Schengen, bani de la UE.
Germania nu e singura care ar fi votat împotriva României. Sunt cel puţin şapte state care ar fi votat împotrivă din cauza raportului MCV. Putea chiar să fie majoritate împotrivă.
De când merg la Consiliul European, nu am văzut nicio problemă rezolvată ţipând. Totul este subiect de negociere între parteneri. Nimeni nu îşi aruncă buzdugane peste frontiere. Nu acesta e spiritul Uniunii. Corect din partea noastră e să ne uităm în ograda noastră să vedem de ce sunt supăraţi unii parteneri europeni.
Schengen e parte a politicii UE. Chiar guvernul nostru a acceptat în septembrie această menţiune. Noi am acceptat această menţiune în septembrie. Nu eu am fost acolo. Această menţiune este în toate documentele.
Poziţia corectă e să se ia notă şi să stabilim un alt termen în care să discutăm accesul în Schengen. Ştiind foarte bine atmosfera, punctul meu de vedere e că ar trebui să obţinem o altă dată, septembrie sau decembrie. O strategie corectă este să se ia notă că România a făcut progrese. Sunt consemnate progrese la CSM, la ANI, la Înalta Curte.
Am o experienţă pe care o pot da. Şi vreau să o dau pentru a ne atinge acest obiectiv.
Eu nici nu am ţinut miniştri penali în Guvern, nici nu am făcut presiuni pe justiţie. Nu am ce să îmi asum. Îmi asum că mi-am făcut datoria. Căutaţi responsabili pentru eşec în altă parte. Nu am ce să îmi asum de data aceasta. Când a fost de asumat, mi-am asumat.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni seară, că România are ca obiectiv major intrarea în zona Schengen.