accident

Un accident mortal s-a produs in localitatea Bolintin Vale, judetul Giurgiu,marti seara (24.09.2013) dupa ce o autoutilitara a lovit doua persoane pe o strada din localitate. Cateva sute de localnici s-au adunat la fata locului si l-au amenintat pe sofer

În urma accidentului, o femeie în vârstă de 22 de ani a decedat în drum spre spital, iar fiul acesteia, în vârstă de doi ani, a fost transportat la un spital din Capitală.

În urma accidentului, o femeie în vârstă de 22 de ani a decedat în drum spre spital, iar fiul acesteia, în vârstă de doi ani, a fost transportat la un spital din Capitală.

„Un şofer în vârstă de 40 de ani din localitatea Bolintin Vale, aflat la volanul unui autocamion, a lovit pe o stradă din localitate o femeie de 22 de ani şi pe copilul acesteia care se deplasau pe marginea drumului, la faţa locului adunându-se mai multe persoane nemulţumite”, a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al IPJ Giurgiu, Cornel Vasilache.

Din declaraţiile martorilor, accidentul s-ar fi produs într-un cartier de romi, iar aceştia s-au adunat la faţa locului, pentru asigurarea ordinii şi pentru ca situaţia să nu degenereze fiind trimişi în zonă mai mulţi jandarmi şi poliţişti.

Şoferul a fost condus la poliţie pentru cercetări, el nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, dar acum este cercetat pentru ucidere din culpă.

 

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

ARTICOL PRECEDENT

Un grav accident s-a produs miercuri dimineata (25.09.2013) pe E583 intre localitatile Letcani si Podu Iloaiei intre un autoturism si o caruta! De vina pentru producerea accidentului soldat cu pagube materiale este carutasul

URMĂTORUL ARTICOL

Atentie mamici! Indemnizatia de crestere a copilului ar urma sa se calculeze raportat la ultimele 12 luni in ultimii doi ani anteriori nasterii copilului

Ultimele știri de la Actualitate