accident_de_munca_in_brasov

Un barbat din Brasov, angajat al unei firme cu profil mecanico-energetic, a murit, joi (09.05.2013), dupa ce plafonul unei hale dezafectate care apartine societatii la care acesta lucra s-a prabusit peste el

Bărbatul în vârstă de 50 de ani şi un coleg de-al său au fost trimişi, joi, de şeful lor să verifice o hală dezafectată, deoarece în zonă fuseseră semnalate mai multe furturi de fier vechi.
Cei doi angajaţi au mers la hala respectivă pentru a face verificări, însă la un moment dat o parte din plafonul halei s-a prăbuşit peste unul dintre ei, bărbatul murind pe loc.
Colegul lui a încercat să îl scoată de sub dărâmături, însă nu a reuşit şi a sunat la serviciul de urgenţă 112.
„Este vorba despre un accident de muncă, de competenţa Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov. Noi facem cercetarea la faţa locului, dar nu este suspiciune de comiterea unei fapte penale”, a spus comisar şef Liviu Naghi, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Braşov.
La locul accidentului a sosit un echipaj SMURD, însă nu s-a mai putut face nimic pentru salvarea bărbatului, iar trupul acestuia a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală pentru necropsie.
De asemenea, celălalt bărbat a fost transportat în stare de şoc la Spitalul Judeţean Braşov, însă acesta nu a fost rănit.
Inspectoratul Teritorial de Muncă Braşov va deschide o anchetă în acest caz pentru a stabili cine se face vinovat de producerea accidentului.
Un bărbat din Brasov  în vârstă de 50 de ani şi un coleg de-al său au fost trimişi, joi, de şeful lor să verifice o hală dezafectată, deoarece în zonă fuseseră semnalate mai multe furturi de fier vechi.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

ARTICOL PRECEDENT

Echipa nationala a Romaniei ocupa locul 34 in clasamentul FIFA. Vezi top 10

URMĂTORUL ARTICOL

Un accident grav s-a produs, joi dupa-amiaza (09.05.2013), la marginea orasului Targu Jiu. Un bolid care rula cu mare viteza a iesit in decor si s-a izbit violent de un autocamion parcat pe marginea drumului

Ultimele știri de la Actualitate