vasluian_si-a_taiat_gatul

Un barbat din localitatea vasluiana Codaesti a pus pe jar politia si ambulanta, cu o poveste inventata. Dupa ce a baut bine, s-a ranit la gat si, plin de sange, a plecat prin sat ingrozind localnicii

Bărbatul din localitatea vasluiană Codăeşti se afla singur acasă şi, băut fiind, s-a tăiat la gât, apoi a plecat pe uliţă. Mai mult, a cerut ajutorul unui vecin, pe motiv că a fost înjunghiat de un cunoscut. Şi asta nu e tot. Tânărul i-a povestit omului că şi mama sa a fost agresată şi zace fără suflare, într-un lan de porumb.
În urma apelului la 112, au fost trimise două ambulanţe, dar şi poliţişti de la Serviciul de Investigaţii Criminale. Ajunşi într-un suflet la faţa locului, oamenii legii au fost şocaţi să afle că totul e o născocire.
„O tentativa autolitica, provocandu-si cu un cutit o plagă de cincisprezece centimetri la nivelul zonei cervicale anterioare, care din fericire nu a implicat caile aeriene si nici vasele de sange mari”, a precizat Ana Ungureanu, reprezentanta Serviciului de Ambulanţă Vaslu.
Mama bărbatului, o femeie în vârstă de 61 de ani, a fost găsită de anchetatori, teafără şi nevătămată. Fiul ei nu poate fi tras la răspundere pentru că a pus autorităţile pe jar, asta pentru că apelul la 112 a fost făcut de vecinul său, de bună credinţă, care i-a crezut povestea.
Bărbatul din localitatea vasluiană Codăeşti se afla singur acasă şi, băut fiind, s-a tăiat la gât, apoi a plecat pe uliţă.

Bărbatul din localitatea vasluiană Codăeşti se afla singur acasă şi, băut fiind, s-a tăiat la gât, apoi a plecat pe uliţă.

Mai mult, a cerut ajutorul unui vecin, pe motiv că a fost înjunghiat de un cunoscut. Şi asta nu e tot. Tânărul i-a povestit omului că şi mama sa a fost agresată şi zace fără suflare, într-un lan de porumb.

În urma apelului la 112, au fost trimise două ambulanţe, dar şi poliţişti de la Serviciul de Investigaţii Criminale. Ajunşi într-un suflet la faţa locului, oamenii legii au fost şocaţi să afle că totul e o născocire.

„O tentativa autolitica, provocandu-si cu un cutit o plagă de cincisprezece centimetri la nivelul zonei cervicale anterioare, care din fericire nu a implicat caile aeriene si nici vasele de sange mari”, a precizat Ana Ungureanu, reprezentanta Serviciului de Ambulanţă Vaslu.

Mama bărbatului, o femeie în vârstă de 61 de ani, a fost găsită de anchetatori, teafără şi nevătămată. Fiul ei nu poate fi tras la răspundere pentru că a pus autorităţile pe jar, asta pentru că apelul la 112 a fost făcut de vecinul său, de bună credinţă, care i-a crezut povestea.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

ARTICOL PRECEDENT

Sindicatul Tinerilor Profesori din Romania organizeaza joi (29.08.2013), intre orele 09.30 si 11.30, un miting de protest in fata sediului Ministerului Educatiei din Capitala

URMĂTORUL ARTICOL

Socant! Florin Motoi, presedintele Uniunii Romilor sustine ca in comunitatea caldararilor, fetele sunt casatorite cu forţt de la varsta de 7-8 ani. Mai mult, presedintele UNCR sustine ca in noaptea nuntii parintii se implica in actul sexual dintre miri

Ultimele știri de la Social

Scandal la UAIC Iasi

Conducerea celei mai prestigioase institutii de invatamant superior din Iasi a luat o decizie radicala in