accident

Un grav accident de circulatie s-a produs astazi (25.10.2013), la iesirea din municipiul Botosani. Un autoturism Mercedes in care se aflau doi tineri, elevi la Liceul de Arta, a lovit un stalp de iluminat

Un grav accident de circulatie s-a produs astazi, la iesirea din municipiul Botosani. Un autoturism Mercedes, in care se aflau doi tineri, elevi la Liceul de arta, a lovit un stalp de iluminat, dupa care s-a oprit in santul de pe marginea drumului.

 

In urma impactului, unul dintre tineri a fost ranit grav si a fost preluat de o ambulanta pentru a fi transportat la Unitatea de Primiri Urgente, in timp ce pentru celalalt a fost nevoie de interventia echipei de descarcerare, tanarul ramanand blocat intre fiarele masinii.

Soferul, Bogdan P., promovase examenul pentru obtinerea permisului de conducere saptamana trecuta, iar astazi ridicase dovada prin care demonstra ca este posesor de permis si era la prima sa plimbare. Tinerii se indreptau spre Dedeman, de unde doreau sa cumpere un casetofon.

Potrivit politistilor accidentul s-a produs pe fondul vitezei excesive si a lipsei de indemanare la volan, tanarul pierzand controlul asupra masinii.

Sursa: libertatea.ro

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

ARTICOL PRECEDENT

Un nou seism s-a produs vineri dimineata (25.10.2013), in Vrancea. Cutremurul a avut loc la ora 3.49, la o adancime de 82 de kilometri

URMĂTORUL ARTICOL

Un grav accident a avut loc in noaptea de joi spre vineri pe DN 19 in localitatea Campulung. Noua persoane au fost ranite

Ultimele știri de la Actualitate