italian_a_ucis_2_functionare

Un italian s-a sinucis dupa ce a ucis doua functionare din Perugia pentru ca nu a reusit sa obtina un credit

Andrea Zampi reproşa „birocraţiei” locale că l-a împiedicat să obţină un credit de 100.000 de euro, determinând astfel închiderea companiei sale, Progetto Moda, care se ocupa de formare profesională şi pe care o administra împreună cu părinţii săi, potrivit site-ului Corriere della Sera.
Bărbatul a urcat la etajul al patrulea, unde se aflau cele două femei pe care el le considera responsabile de eşecul său şi, după ce a tras asupra lor, s-a închis într-un alt birou, unde s-a sinucis cu arma pe care o avea asupra lui.
Una dintre femei a murit pe loc, iar alta la scurt timp după internarea în spital.
„Este o tragedie îngrozitoare, rezultatul unui climat înspăimântător legat de criza economică actuală”, a reacţionat Vladimiro Boccali, primarul din Perugia. Economia italiană a intrat în recesiune de un an şi jumătate, iar măsurile de austeritate adoptate de Guvernul Monti pentru a reasigura pieţele în faţa datoriei italiene mari nu au rezolvat nimic. În acest context, băncile au devenit şi mai reticente în a acorda credite întreprinderilor mici şi mijlocii.
Un italian s-a sinucis dupa ce, miercuri, a ucis doua functionare din Perugia.
Un italian s-a sinucis dupa ce, miercuri, a ucis doua functionare din Perugia.

Andrea Zampi reproşa „birocraţiei” locale că l-a împiedicat să obţină un credit de 100.000 de euro, determinând astfel închiderea companiei sale, Progetto Moda, care se ocupa de formare profesională şi pe care o administra împreună cu părinţii săi, potrivit site-ului Corriere della Sera.

Bărbatul a urcat la etajul al patrulea, unde se aflau cele două femei pe care el le considera responsabile de eşecul său şi, după ce a tras asupra lor, s-a închis într-un alt birou, unde s-a sinucis cu arma pe care o avea asupra lui.Una dintre femei a murit pe loc, iar alta la scurt timp după internarea în spital.

„Este o tragedie îngrozitoare, rezultatul unui climat înspăimântător legat de criza economică actuală”, a reacţionat Vladimiro Boccali, primarul din Perugia. Economia italiană a intrat în recesiune de un an şi jumătate, iar măsurile de austeritate adoptate de Guvernul Monti pentru a reasigura pieţele în faţa datoriei italiene mari nu au rezolvat nimic. În acest context, băncile au devenit şi mai reticente în a acorda credite întreprinderilor mici şi mijlocii.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

ARTICOL PRECEDENT

Ca in piesele lui Caragiale: Ponta afirma ca minsitru Stroe este plecat la Burxelles, acesta intra dupa 10 minute in sala si ia loc

URMĂTORUL ARTICOL

Zi istorica! Steaua intalneste astazi echipa Chelsea in optimile Europa League. Meciul se va juca de la ora 20.00 in direct pe Pro Tv.

Ultimele știri de la International