Un model international, implicat in dosarul asistentelor prostituate

Un nume nou, al cunoscutului model Mădăina Ghenea, apare în dosarul de prostituție. Anchetatorii ar fi interceptat şi o discuţie despre celebra Mădălina Ghenea. Unul dintre clienţii Laviniei Mariana Despina întreba dacă i-ar putea aranja o întâlnire cu românca ajunsă vedetă la Hollywood:
“Domn: Da’ cu Ghenea n-ai mai vorbit, nu, pe Facebook?
Lavinia Mariana Despina: Vorbesc pe BBM cu ea, vorbesc tot timpu’.
Domn: Hai că vorbim după masă, te sun.
LMD: Bine, hai, te pup, pa-pa”.

Diana Gureşoaie, Mirela Dumitru şi Lavinia Despina nu au scăpat, încă, de emoţii! Decizia prin care Judecătoria sectorului 5 le-a pus sub control judiciar nu este definitivă. Tribunalul va avea ultimul cuvânt în ceea ce priveşte cererile de arestare formulate de procurori pentru cele trei fete suspectate de proxenetism, scrie Libertatea.Reguli dure pe controlul judiciarPoate cea mai dură lovitură dată de judecători proxenetelor este aceea de a-şi găsi un loc de muncă, de pe urma căruia să se întreţină legal.Astfel, cele trei trebuie “să comunice periodic informaţii relevante despre mijloacele de existenţă”, se menţionează în încheierea Judecătoriei sectorului 5.  Asta sub sancţiunea înlocuirii controlului judiciar cu arestul.Totodată, ele nu au voie să părăsească România, trebuie să se prezinte periodic la Poliţie şi nu au voie să ia legătura, nici măcar indirect, cu ceilalţi martori sau suspecţi din dosar. Judecătorii au mai constatat şi că proxenetele locuiesc fără forme legale în Bucureşti.
Sursa: DCnews.ro

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

ARTICOL PRECEDENT

Scoala Seven Hills lanseaza proiectul „Cafeneaua educationala”

URMĂTORUL ARTICOL

Campania “No hate speech de la A la Z” si Ziua Sigurantei pe Internet 2015 la Iasi

Ultimele știri de la Monden