O comisie de experţi a Ministerului de Finanţe de la Atena a întocmit un raport secret în care reparaţiile datorate de Germania au fost estimate la 162 miliarde de euro. Cotidianul elen To Vima a scris duminică despre raportul sercret al Atenei, informează Mediafax.
Potrivit raportului, Germania ar trebui să plătească Greciei 108 miliarde de euro pentru distrugeri cauzate infrastructurii şi 54 de miliarde de euro pentru împrumuturi luate cu forţa de regimul nazist, de la banca centrală a Greciei în perioada celui de-Al Doilea Război Mondial. În total, este vorba despre o sumă de 162 de miliarde de euro.
Suma de 162 de miliarde de euro a fost înaintată şi la începutul anului de oficiali eleni din comisia constituită special de Ministerul de Finanţe de la Atena. Germania a respins, de asemenea, în trecut orice discuţie despre plata de despăgubiri.
Germania respinge orice discuţii despre plata de reparaţii Greciei pentru distrugerile cauzate în Al Doilea Război Mondial, a declarat ministrul german de Finanţe, Wolfgang Schauble. „Chestiunea a fost încheiată cu mult timp în urmă. Plata unor reparaţii iese din discuţie. Consider că astfel de declaraţii sunt iresponsabile. În loc să amăgească oamenii în Grecia ar fi mai bine să le arate calea reformelor”, a declarat Schauble, citat de presa germană.