student_coasta_de_fildes

Un student strain de 21 de ani din Coasta de Fildes a cazut peste barajul Prundu din Pitesti. Prietenii lui au vazut intreaga scena, dar nu l-au putut salva

Tânărul a fost căutat ore bune de poliţişti, dar fără niciun rezultat.  Studentul, de 21 de ani, originar din Coasta de Fildeş, era cu prietena lui şi cu încă un cuplu pe barajul Prundu din Piteşti.
La un moment dat, tânărul a plecat de lângă ei şi a căzut peste balustrada de pe podul barajului. Imediat, cei care îl însoţeau au sunat la 112. Poliţia, pompierii, dar şi cei de la Serviciul de imigrări au pornit în căutarea lui cu o barcă pneumatică.
Prietena studentului a spus că tânărul a plecat la un moment dat de lângă ea, fără să îi spună ceva. Se crede că s-ar fi certat, iar tânărul a părăsit autoturismul în care se afla şi s-a îndreptat către baraj şi a ajuns în apă, aplecându-se peste balustrada podului.
„Tânărul a părărsit autoturismul cu intentia de a lua puţin aer, s-a îndreptat către baraj unde a fost văzut agăţându-se de o bară, şi după aceea şi-a dat drumul în apă”, a informat Dan Dinu, purtător de cuvânt la Poliţia Argeş.  Căutările au durat ore bune,  dar băiatul nu a fost găsi încă.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

ARTICOL PRECEDENT

Un baraj de colmatare din beton, din localitatea vasluiana Vulturesti, a fost distrus de o viitura puternica formata in urma ploilor torentiale. Aproximativ zece locuinte situate in vecinatate sunt in pericol din cauza ravenei formate in zona respectiva

URMĂTORUL ARTICOL

Curtea de Apel Bucuresti urmeaza sa se pronunte, joi 6 iunie, in cazul apelului declarat Sorin Ovidiu Vintu in dosarul in care a fost condamnat la doi ani de inchisoare pentru favorizarea fostului director al Gelsor Nicolae Popa

Ultimele știri de la Actualitate