accident

Un tanar a murit si alti patru au fost raniti, in noaptea de luni spre marti (23/24 decembrie), dupa ce masina in care se aflau a intrat intr-un stalp de beton, pe DN 55, in judetul Dolj. Soferul vinovat a fugit de la locul faptei

 

 

 

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţiei Judeţean Dolj, Alin Apostol, accidentul a avut loc pe DN 55, în localitatea Bădoşi, pe fondul vitezei excesive, informează Mediafax.

 

 

„Un tânăr de 24 ani, din localitatea Rojişte, Dolj conducea un autoturism dinspre Craiova spre Bratovoieşti, iar pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de drum – carosabil umed şi vizibilitate redusă -, a pierdut controlul volanului, a părăsit carosabilul şi a lovit un stâlp din beton”, a declarat Alin Apostol.

 

În urma impcatului, un tânăr de 18 ani a decedat, iar alţi patru au fost trasportaţi la spital.

 

„După producerea accidentului, şoferul a părăsit locul faptei fără încuviinţarea poliţiştilor, în prezent sustrăgându-se cercetărilor. Poliţiştii continuă cercetările pentru ucidere din culpă şi părăsirea locului accidentului”, a mai declarat Alin Apostol.

 

Oamenii legii îl caută pe şofer.

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

ARTICOL PRECEDENT

Iata cele mai interesante superstitii si traditii de Craciun!

URMĂTORUL ARTICOL

SARBATORI FERICITE! Craciunul, una dintre cele mai mari sarbatori ale crestinatatii, celebreaza de peste 2.000 de ani nasterea lui Iisus si este prilej de a petrece in familie. Iata traditii si obiceiuri

Ultimele știri de la Actualitate