Un Merdeces S Class, cu numere de corp diplomatic, a lovit, marţi seara, un pieton în centrul Clujului, pe strada Regele Ferdinand. Autoturismul care l-a lovit pe tânăr era condus de un bărbat de 29 de ani, cetăţean român.
Tânărul accidentat a fost transportat la Unitatea de primiri Urgenţe.
Într-un comunicat transmis miercuri, Consulatul General al Ungariei la Cluj susţine că angajatul său este nevinovat.
„Consulatul General al Ungariei la Cluj-Napoca a aflat cu regret despre accidentul rutier, care a avut loc în seara zilei de 18 februarie 2014. Conform cercetărilor efectuate până în prezent, angajatul Consulatului General este nevinovat şi a procedat legal pe tot parcursul evenimentului. Consulatul doreşte însănătoşire grabnică tânărului implicat în accident. Mulţumim pentru corectitudinea şi promptitudinea de care au dat dovadă autorităţile române”, se menţionează în comunicat.