Componenţa formaţiilor:
Ungaria: Kiraly – Vanczak, Meszaros, Korcsmar, Kadar – Koman, Pintér, Hajnal, Dzsudzsák – Szabics – Szalai. Selecţioner: Sandor Egervari
România: Tătăruşanu – Tamaş, Chiricheş, Goian, Şt. Radu – Bourceanu, Pintilii – Torje, Grozav, Bogdan Stancu – Mutu. Selecţioner: Victor Piţurcă
Este confruntarea care în urmă cu aproape 14 ani l-a făcut pe Hagi să revină în fotbal şi să se reîntoarcă la naţională. De asemenea, este partida care, dintr-o rivalitate istorică, îl face să vibreze pe fiecare suporter al celor două reprezentativă, pentru că este meciul meciurilor, derby-ul, care în planul fotbalului mondial este considerat unul de risc maxim alături de alte dueluri celebre, precum Anglia – Argentina, Grecia – Turcia sau Serbia – Albania.
Aproape că nu a existat meci între cele două reprezentative care să nu stârnească scandaluri şi aşa s-a întâmplat şi de această dată, când fanii Rapidului au dat foc unui drapel maghiar, la Cluj Napoca. Din fericire, incidentul a fost izolat, iar taberele s-au concentrat mai mult asupra fotbalului, dată fiind şi miza partidei, o opţiune serioasă pentru calificare la barajul pentru Mondialele din 2014.
Istoria confruntărilor celor două reprezentative începe în anul 1931, când ungurii ne-au învins cu 0-4, iar în 1948 tot Ungaria a fost cea care ne-a administrat cea mai severă înfrângere din istorie, scor 0-9. România a trebuit să aştepte mai bine de cinci decenii până să obţină prima victorie în faţa vecinilor de la vest, ea fiind obţinută în 1999, cu scorul de 2-0, prin golurile lui Adrian Ilie şi Dorinel Munteanu. Nu-i mai puţin că nici ungurii nu ne-au mai învins din 1981, iar ultimul meci dintre cele două reprezentative, jucat pe 12 august 2009, la Budapesta, s-a încheiat cu victoria tricolorilor.
Meciul de astăzi este considerat a fi cel mai echilibrat din zona europeană a preliminariilor CM 2014 şi la pariuri cotele celor două reprezentative fiind sensibil egale: 2,75 – victorie Ungaria; 2,8 – victorie România. Dacă maghiarii au avantajul terenului propriu, tricolorii îl au pe acela că partida se va disputa fără spectatori, ca urmare a unei sancţiuni dictate de UEFA.
Gazonul arenei Ferenc Puskas se prezintă în condiţii foarte proaste, iar vremea se anunţă rea, astfel că atât Adrian Mutu, cât şi selecţionerul Victor Piţurcă ne-au avertizat că nu ne aşteptăm la un meci spectaculos. Importante sunt punctele, cu atât mai mult cu cât cele două echipe sunt la egalitate de puncte în momentul de faţă.
Ungaria – Romania partidă ce poate fi decisivă pentru ocuparea locului secund în grupa D a preliminariilor CM 2014.
Vezi echipele de start.