Unitatile de invatamant vor ramane inchise, miercuri 29 ianuarie, in Buzau, Calarasi, Constanta, Ialomita, Prahova, iar joi 30 ianuarie, numai in Vrancea. Si Universitatea Bucuresti isi va suspenda cursurile miercuri si joi (28-29 ianaurie 2014)

 

 

 

ŞCOLI ŞI GRĂDINIŢE ÎNCHISE. Cursurile în învăţământul preuniversitar din judeţul Constanţa vor fi suspendate miercuri, cu excepţia grădiniţelor cu program prelungit, care rămân deschise pentru a veni în întâmpinarea nevoilor părinţilor, au informat reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ).

 

 

Conform purtătorului de cuvânt al ISJ Constanţa, Cristina Ivan, conducerea instituţiei a luat marţi respectiva decizie având în vedere avertizarea meteorologică emisă de Administraţia Naţională de Meteorologie pentru data de 29 ianuarie. În judeţul Constanţa, cursurile în învăţământul preuniversitar sunt suspendate începând de luni.

 

De asemenea, miercuri şi joi, cursurile se suspendă în toate unităţile de învăţământ preuniversitar din judeţul Vrancea.

 

Nici Universitatea din Bucureşti nu va desfăşura activitate didactică miercuri şi joi din cauza evoluţiei vremii, informează un comunicat de presă al instituţiei de învăţământ superior.

 

Potrivit sursei citate, examenele programate pentru aceste zile vor fi reprogramate. 

 

„Ca urmare a condiţiilor meteo nevaforabile previzionate pentru următoarele zile şi având în vedere traficul îngreunat ce ar putea împiedica studenţii din provincie să ajungă în capitală, conducerea Universităţii din Bucureşti a hotărât suspendarea activităţii didactice (cursuri, examene) în zilele de 29 şi 30 ianuarie. Examenele şi cursurile stabilite pentru aceste zile vor fi reprogramate de comun acord între cadrele didactice şi studenţi”, precizează UB într-un comunicat de presă. 

 

Inspectoratul Şcolar Bucureşti va remite un comunicat de presă în legătură cu situaţia unităţilor de învăţământ din Capitală imediat după încheierea comandamentului de iarnă.

 

Şcolile din Bucureşti şi judeţele Ilfov, Argeş, Călăraşi, Constanţa, Galaţi, Ialomiţa, Iaşi, Mehedinţi, Prahova, Tulcea, Vâlcea, Vrancea, Buzău şi Giurgiu sunt închise şi marţi, potrivit situaţiei transmise luni la Ministerul Educaţiei de către inspectoratele şcolare.

 

ANM a emis o avertizare de cod portocaliu de viscol pentru perioada 29 ianuarie, orele 06.00- 23.00, valabil pentru 14 judeţe, inclusiv Capitală, în timp ce 11 judeţe se vor afla sub incidenţa unui cod galben de viscol. De asemenea, Administraţia Naţională de Meteorologie a anunţat că 29 ianuarie, ora 23.00 – 30 ianuarie, ora 10.00, codul portocaliu se restrânge. VEZI CARE SUNT JUDEŢELE VIZATE

 

Vicepremierul Liviu Dragnea a declarat că viscolul va fi foarte puternic miercuri şi că este posibil ca meteorologii să instituie COD ROŞU în judeţele afectate de ninsorile abundente şi de vânt.

 

 

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

ARTICOL PRECEDENT

Atentie! Institutul Regional de Oncologie Iasi a scos la concurs 38 de noi locuri de munca. Vezi detalii despre ce trebuie sa contina dosarul de participare, proba scrisa si interviul

URMĂTORUL ARTICOL

300 de militari, jandarmi si lucratori de la Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta (ISU) actionează marti (28.01.2014) in peste 20 de localitati ale judetului Buzau

Ultimele știri de la Actualitate