Universitatea Petre Andrei din Iași a fost reprezentată la a 12-a ediție a Concursul International de Pledoarii, Camera Proceselor Simulate, Litigii comerciale internationale prin arbitraj Willem C. Vis, ce s-a desfășurat în Hong Kong, în perioada 15-22 martie 2015.
Conf.univ.dr. Angela Mîtă-Baciu, cadru didactic in cadrul Facultății de Drept, a făcut parte din prestigiosul juriu al concursul internațional The Annual Willem C. Vis Arbitral International Commercial Arbitration Moot.
„Au participat 108 echipe ale marilor universități din lume, care au avut de pregătit un caz care avea ca obiect un contract internațional de livrare de mărfuri. Echipele au fost evaluate în mai multe etape. În prima, am primit memorandurile din partea reclamanților și a pârâților înainte de a ne deplasa în Hong Kong. În a doua etapă, la Hong Kong, au avut loc dezbaterile și prezentările în fața tribunalului arbitrar. Am avut un rol de judecător. La concurs au participat universități de prestigiu din Europa și din întreaga lume. Arizona State University au ajuns în finală alături de cei de la Singapore Management University, ultimii fiind declarați câștigătorii David Hunter Award ”, a mărturisit Conf.univ.dr. Angela Mâță-Baciu.
Cadrul didactic de la Universitatea Petre Andrei din Iași nu este la prima prezență în cadrul acestui concurs. În 2013, Conf.univ.dr. Angela Mîţă-Baciu a fost președintele de tribunal arbitral și membru al juriului la Concursul “Willem Vis”, iar în 2011 a fost singurul reprezentat al României la acest concurs.
Concursul pune accent pe aptitudinile participantilor (studenti la facultatile de drept din intreaga lume) in domeniul arbitrajului comercial internațional.
Mai multe informatii cu privire la această competiție puteți afla accesând site-ul http://www.cisgmoot.org/index.html.
Ultimele știri de la Comunicate de presa
Asociația Om Bun anunță cu entuziasm lansarea proiectului „Eco Educație” în comuna Țibănești, un demers dedicat
Anul 2024 a început cu veşti bune pentru angajatorii ieşeni. În cursul zilei de 18.01.2024, Agenţia
Proiectul „PROFESSIONAL ACTIVATOR – Pregătire și Redresare Ocupațională prin Forme de Educație Specializate pentru Șomeri și
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Iași anunță închiderea proiectului „PREGĂTIT PENTRU VIITOR”, cofinanţat din
Consiliul Județean Iași a lansat licitația pentru proiectarea și execuția viitorului Spital de Boli Respiratorii. Anunțul