Marți, în orașul Suceava, o parte din acoperișul clădirii Inspectoratului de Jandarmi Județean a fost smulsă de vântul puternic, iar opt mașini parcate în apropiere au fost avariate. Din cauza acestui incident și al condițiilor meteorologice nefavorabile, evenimentele programate pentru miercuri în cadrul Zilei Porților Deschise vor fi reprogramate.
„Din cauza vântului puternic, acoperişul clădirii Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Suceava a fost smuls, fiind afectată o suprafaţă de aproximativ 100 mp din acoperiş. În urma acestui incident, au fost avariate 8 autoturisme care erau staţionate în parcarea din spatele clădirii”, a transmis, marţi, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Suceava, sergent major Roxana Botezatu.
Nu s-au înregistrat victime în urma incidentului. Pentru a preveni producerea altor evenimente neplăcute, zona afectată a fost delimitată.
„Totodată, având în vedere faptul că siguranţa cetăţenilor este cea mai importantă şi din cauza condiţiilor meteorologice extreme, Ziua porţilor deschise, care ar fi trebuit să aibă loc în data de 29.03.2023, la sediul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Suceava, a fost anulată şi va fi replanificată”, a adăugat Roxana Botezatu.