Emil Cioran (n. 8 aprilie 1911, Rasinari; d. 20 iunie 1995, Paris) a fost un filozof si scriitor roman stabilit in Franta, unde a trait pana la moarte fara sa ceara cetatenia franceza.
Emil Cioran s-a nascut la Rasinari, aflat pe atunci in comitatul Sibiu. Tatal sau, Emilian Cioran, a fost protopop ortodox si consilier al Mitropoliei din Sibiu. Mama sa, Elvira Cioran (n. Comaniciu), era originara din Venetia de Jos, comuna situata in apropiere de Fagaras. Tatal Elvirei, Gheorghe Comaniciu, de profesie notar, fusese ridicat de autoritatile austro-ungare la rangul de baron. Astfel, pe linie materna, Emil Cioran se tragea dintr-o familie din nobilimea transilvana.
Cugetarile lui Emil Cioran:
„Gandurile cele mai adanci si cele mai scumpe sunt acelea pentru care regretam ca n-avem lacrimi.” (Cartea amagirilor)
„Potrivit regulii unui sfant, daca un calugar devenea mandru sau macar multumit de munca pe care o facea, trebuia sa renunte la ea. Iata un pericol de care nu se tem cei ce traiesc cu gustul insatisfactiei.” (Despre neajunsul de a te fi nascut)
„In orase am intalnit moartea in ochii oamenilor; in natura in freamatul frunzelor. Si-am intalnit-o si mai des in tacerile inimii.” (Razne)
„Nu le porti pica celor pe care i-ai insultat; din contra, esti dispus sa le recunosti toate meritele imaginabile. Aceasta generozitate, din pacate, n-ai s-o regasesti niciodata la cel insultat.” (Marturisiri si anateme)
„Ratatul e un om ca noi toti, cu diferenta ca el n-a consimtit sa repecte regula jocului. De aceea il blamam si il ocolim, il dusmanim pentru ca a dezvaluit secretul nostru, il consideram, pe buna dreptate, un mizerabil si un tradator.” ( Demiurgul cel rau)
„Cand petreci zile intregi fara sa schimbi vreo vorba cu vreo faptura, cand ai uitat semenii si pana si conditia de om, eul se dezvaluie o forta tot asa de mare ca si lumea. Conversatia ne da masura micimii noastre; singuratatea ne-o intensifica, dar in asa fel incat micimea noastra nu e mai mica decat a lumii.” (Razne)
Emil Cioran (n. 8 aprilie 1911, Rasinari; d. 20 iunie 1995, Paris) a fost un filozof si scriitor roman stabilit in Franta, unde a trait pana la moarte fara sa ceara cetatenia franceza.
Emil Cioran (n. 8 aprilie 1911, Rasinari; d. 20 iunie 1995, Paris) a fost un filozof si scriitor roman stabilit in Franta, unde a trait pana la moarte fara sa ceara cetatenia franceza.
Emil Cioran s-a nascut la Rasinari, aflat pe atunci in comitatul Sibiu. Tatal sau, Emilian Cioran, a fost protopop ortodox si consilier al Mitropoliei din Sibiu. Mama sa, Elvira Cioran (n. Comaniciu), era originara din Venetia de Jos, comuna situata in apropiere de Fagaras. Tatal Elvirei, Gheorghe Comaniciu, de profesie notar, fusese ridicat de autoritatile austro-ungare la rangul de baron. Astfel, pe linie materna, Emil Cioran se tragea dintr-o familie din nobilimea transilvana.
Cugetarile lui Emil Cioran:
„Gandurile cele mai adanci si cele mai scumpe sunt acelea pentru care regretam ca n-avem lacrimi.” (Cartea amagirilor)
„Potrivit regulii unui sfant, daca un calugar devenea mandru sau macar multumit de munca pe care o facea, trebuia sa renunte la ea. Iata un pericol de care nu se tem cei ce traiesc cu gustul insatisfactiei.” (Despre neajunsul de a te fi nascut)
„In orase am intalnit moartea in ochii oamenilor; in natura in freamatul frunzelor. Si-am intalnit-o si mai des in tacerile inimii.” (Razne)
„Nu le porti pica celor pe care i-ai insultat; din contra, esti dispus sa le recunosti toate meritele imaginabile. Aceasta generozitate, din pacate, n-ai s-o regasesti niciodata la cel insultat.” (Marturisiri si anateme)
„Ratatul e un om ca noi toti, cu diferenta ca el n-a consimtit sa repecte regula jocului. De aceea il blamam si il ocolim, il dusmanim pentru ca a dezvaluit secretul nostru, il consideram, pe buna dreptate, un mizerabil si un tradator.” ( Demiurgul cel rau)
„Cand petreci zile intregi fara sa schimbi vreo vorba cu vreo faptura, cand ai uitat semenii si pana si conditia de om, eul se dezvaluie o forta tot asa de mare ca si lumea. Conversatia ne da masura micimii noastre; singuratatea ne-o intensifica, dar in asa fel incat micimea noastra nu e mai mica decat a lumii.” (Razne)
