vremea_pe_3_zile

Vezi prognoza meteo pe trei zile (2-4 iunie)in Bucuresti, la mare, la munte si in regiuni

Cerul va fi din cand in cand acoperit de nori şi, în special în orele după-amiezei, vor fi ploi de scurta durata cu tunete si fulgere local în zonele de deal şi de munte şi pe arii restrânse în restul teritoriului. Cu totul izolat este posibil sa cada grindină, iar vantul nu va avea excese.
LA BUCUREŞTI, norii se mai inmultesc, dar vor lasa loc in restimpuri si soarelui. In orele după-amiezei insa nu este exclus sa apara o ploaie slaba de vara si descărcări electrice. Vântul este destul de linistit, iar amiaza aduce in termometre 24… 25 de grade.
LUNI
În ţară, saptamana debuteaza cu o racire usoara a vremii in nordul, nord-vestul şi centrul ţării. Tot aici cerul este acoperit de nori si ploua pe arii extinse, izolat fiind posibile cantităţi de apă mai însemnate. În restul teritoriului temperaturile sunt aproximativ normale pentru data din calendar, iar soarele imparte cerul cu norii ce lasa ploi si in aceste zone, la nivel local. Vorbim despre ploi de scurta durata, insotite de tunete si fulgere si, de asemenea, sunt posibile si caderi de grindina. Vântul se agita in special prin sud-vest şi la munte. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 17…18 grade în Maramureş şi în nordul şi estul Transilvaniei şi 25…26 de grade în sudul Munteniei şi al Olteniei.
În Capitala, cerul va fi partial acoperit de nori, favorabil ploii slabe, de scurtă durată. Vântul isi face usor simtita prezenta iar maxima termica va fi de aproximativ 25 de grade.
MARTI
În ţară, norii domina cerul si ploua pe arii relativ extinse în nordul, nord-vestul şi centrul ţării şi cu caracter local în rest, în special în zonele de deal şi de munte. Vor fi mai ales ploi de scurta durata cu descărcări electrice, iar vantul are rabufniri nervoase pe la munte. Temperaturile maxime vor pleca de la numai 14 grade in Dealurile de Vest si se opresc la 26…27 de grade in sudul Munteniei.
Bucurestenii vor avea parte marti de cateva ore cu soare dimineata, dar în orele după-amiezii se inmultesc norii si vor fi condiţii de ploaie de scurtă durată. Vântul adie usor, iar mercurul in termometre se opreste la 25…26 de grade.
Miercuri mai ploua prin nordul şi vestul ţării si putin prin celelalte zone, iar in a doua parte a săptămânii sunt așteptate ploi de scurta durata mai ale în nordul ţării şi în zonele de deal şi de munte. Mijlocul săptămânii vine cu maxime in general intre 20 si 26 de grade, dar vestea buna este ca spre weekendul viitor se mai încălzește.
VREMEA LA MUNTE ŞI LA MARE
La munte şi pe Litoral asteptam temperaturi normale pentru data din calendar,dar o vreme totusi usor instabila. Daca dimineata predomina soarele, spre amiaza insa si in cursul noptii se inmultesc norii si nu este exclus sa-si faca aparitia si cateva ploi de vara, cu tunete, fulgere si rafale de vant. In aer, temperaturile nu depasesc 21 … 22 de grade, iar apa marii la tarm are cam 13 grade in sudul litoralului la Mangalia si Vama Veche, 14 grade la Neptun si Costinesti si 15 grade in zona Mamaia, destul de rece pentru ca turistii sa se bucure in voie de balaceala.La munte, vremea este destul de capricioasa, norii impart cerul cu soarele si lasa in majoritatea masivelor, in special in orele amiezii, ploi de scurta durata cu tunete si fulgere. Este posibil ca izolat sa cada grindina, iar vantul nu va avea excese de nervozitate. Cu totul izolat vor fi condiţii de grindina.
Temperaturile se mentin in limite normale pentru data din calendar, respective 15 grade pe Valea Prahovei, la Predeal si Stana de Vale in orele amiezii, 12 grade la Paltinis si 8 grade pe varfurile inalte, cum este si cazul in Muntii Ceahlau, la Varful Toaca.
VREMEA PE REGIUNI
În Transilvania soarele imparte cerul cu norii ce vor lasa mai alesspre deal si la munte ploi de scurta durata cu tunete si fulgere. Amiaza vine cu temperaturi apropiate de cat ar fi trebui sa inregistram la aceasta data -19 grade in depresiuni, 20 de grade in Brasov si Sibiua si 21 la Alba Iulia si Targu Mures.
Si in regiunile nord-vestice isi vor face maine aparitia norii ce aduc ploi de vara cu fenomene electrice, dar sunt sanse sa se vada si soarele din cand in cand asa ca mercurul in termometre se opreste la 20…22 de grade.
Ploile de scurta durata nu ocolesc nici maine regiunile vestice ale tarii noastre, acestea urmand sa apara mai ales pe la deal si munte, in special in orele amiezii.
In Oltenia cerul va fi partial acoperit de nori ce lasa in special prin nordul regiunii ploi de scurta durata cu tunete si fulgere. Amiaza aduce temperature modeste, nu mai mult de 21, 22, poate 23 de grade mai spre sud in Lunca Dunarii.
Norii impart cerul cu soarele si in jumatatea vestica a Munteniei, iar in orele amiezii acestia devin amenintatori, mai cu seama spre zona deluroasa, unde sunt asteptate averse si descarcari electrice. Maximele termice vor pleca de la 20…21 de grade in Tagoviste, respective Pitesti si ajung la 23, 24 de grade mai spre sud, in Alexandria si Giurgiu.
Si in sud-est alterneaza maine intervelele cu vreme insorita cu cele in care cerul se acopera partial de nori ce scutura ici si colo poli slabe de vara cu tunete si fulgere. Termometrele vor arata la amiaza cam 23 de grade in Buzau si Tulcea si 24, 25 de grade in Slobozia, respectiv Calarasi. Este ceva mai racoare pe litoral si in delta cu maxime termice de 21, 22 de grade, datorita influentei moderatoare a Marii Negre.
Locuitorii Moldovei vor avea parte de o zi de vara, fara excese termice, cu 21 de grade in Bucovina, 24 in Bacau si Galati si 25 de grade in Iasi. Se arata si soarele, iar ploile sunt destul de scumpe la vedere, poate doar pe la deal si la munte sa-si faca aparitia in orele amiezii.

Duminică, vremea va fi caracterizată de un regim termic apropiat de cel normal pentru începutul lunii iunie. Temperaturile maxime vor fi cuprinse în marea lor majoritate între 20 şi 26 de grade, cu cele mai scazute valori in regiunile intracarpatice si cele mai ridicate in est si sud-est

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

ARTICOL PRECEDENT

Politia de frontiera a facut o captura importanta de tigari de contrabanda in Maramures. Cartusele de tigari erau ascunse in podeua si plafonul unui microbuz

URMĂTORUL ARTICOL

Un accident teribil s-a petrecut, sambata noaptea (1 iunie), in Harghita, la o cursa ilegala de off-road. Un om a murit si trei au fost raniti

Ultimele știri de la Actualitate